EVZ CHIŞINĂU. Procurorii investighează tentativa de corupere a deputaţilor Alianţei
- Valentin Buda
- 17 februarie 2014, 23:25
S-a urmărit constituirea unei noi fracţiuni parlamentare, prin desfiinţarea coaliţiei de la guvernare.
Scandalul din a doua jumătate a săptămânii trecute, când mai mulţi deputaţi din coaliţia de guvernare au primit oferte de a părăsi Alianţa Pro Europeană şi a participa la formarea unei noi majorităţi în Legislativ a ajuns pe masa procurorilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru, tentative de mituire este investigată de către anchetatorii acestei instituţii. Incidentul a declanşat o puternică emoţie în rândurile opiniei publice, după ce, pe site-urile de socializare, a fost anunţat faptul că în Parlament are loc o tentativă de constituire a unei noi fracţiuni parlamentare, prin desfiinţarea coaliţiei de la guvernare. Informaţia a fost distribuită pe reţelele de socializare de deputatul democrat Valentina Stratan şi deputatul liberal-democrat Iurie Chiorescu. Potrivit acestora, cei vizaţi de aceste mesaje au fost doar parlamentari din rândurile PLDM, PD şi PLR. Ulterior, numele vehiculat în privinţa autorului acestei acţiuni a fost cel al omului de afaceri Veaceslav Platon, chiar dacă aleşii s-au ferit să decline identitatea vreunei persoane. Implicare a forţelor externe Imediat după acel incident, liderii Coaliţiei de guvernare au declarat că tentativele de corupere ale deputaţilor trebuiesc pedepsite.Potrivit Valentinei Stratan, noua fracţiune ar putea fi formată din deputaţi PLDM, PDM şi PLR. Aceasta consideră că liderii Coaliţiei de la guvenare ştiu despre această situaţie. Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a declarat în aceeaşi zi că încercarea de a desfiinţa coaliţia de guvernare poate fi conectată cu implicarea forţelor din exterior în problemele interne ale ţării. Politicianul afirma că în această acţiune sunt implicate atât persoane fizice, cât şi juridice. "Înţelegem scopul urmărit. Se urmăreşte destabilizarea situaţiei politice. Se doreşte stoparea ţării din parcursul european şi provocarea alegerilor anticipate. Această acţiune ar putea să aibă urmări nefaste", a conchis acesta.
"Înţelegem scopul urmărit. Se urmăreşte destabilizarea situaţiei politice. Se doreşte stoparea ţării din parcursul european şi provocarea alegerilor anticipate. Această acţiune ar putea să aibă urmări nefaste" Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova