Tăriceanu: Acţiunea de suspendare a lui Traian Băsescu a fost prea RAPIDĂ

Prezent, aseară, al Realitatea TV, liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut că demersul iniţiat de USL, în această vară, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu nu a fost îndeajuns pregătit.

"Acţiunea de suspendare şi apoi demitere a preşedintelui nu a fost suficient pregătită, a fost făcută cu viteză foarte mare, comunicarea a rămas enorm de mult în spatele acţiunii, occidentalii care nu sunt obişnuiţi cu mişcări atât de rapide, au fost puşi in faţa faptului cvasi-implinit şi au avut o reacţie de respingere. În Germania nu se întâmplă într-un an câte se întâmplă într-o săptămână în România", a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Pe de altă parte, Tăriceanu, a spus că ar opta pentru reintroducerea monarhiei ca regim constituţional, în contextul revizuirii Constituţiei în 2013, iar cea de-a doua opţiune pe care o sprijină este republica parlamentară. Tot aseară, Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat, din nou, nemulţumit de decizia liderului PNL, Crin Antonescu, de a îl introduce pe Gigi Becali pe listele USL. "N-o să fiu coleg cu Gigi Becali. Este doar o candidatură pe listele USL", a spus liderul deputaţilor PNL. CITIŢI ŞI:

  • SONDAJ Public Affairs: Continuă alunecarea lui Antonescu. Românii au o părere mai FAVORABILĂ despre TĂRICEANU decât despre preşedintele PNL
  • Liberalul Cherecheş se REVOLTĂ: Nu pot să garantez pentru nişte indivizi care nu au făcut nimic pentru Baia Mare
  • Paleologu: E o imensă TÂMPENIE asta cu Becali. A şi început circul! Înjură lumea în emisiuni, PORNOGRAFIE politică
  • COMPARAŢIA lui Cristian Preda. MAZILIREA liberalilor, desprinsă din piesa "O scrisoare pierdută"
  • Tăriceanu: Antonescu va regreta mult decizia de a îndepărta rând pe rând pe cei din conducerea PNL
  • Epurare în STIL STALINIST în PNL. Vina decapitaţilor, ca-n anii '50: "colaborare cu Băsescu", nu criticile faţă de Antonescu