1000 de voluntari pentru Neversea

Cel mai mare festival de la malul Mării Negre, Neversea, are nevoie de 1000 de voluntari care îi vor ajuta pe organizatori în pregătirea și desfășurarea evenimentului muzical de pe litoral. Festivalul Neversea va avea loc în perioada 4-7 iulie pe plaja Modern din Constanța.

Cei care doresc să devină voluntari pentru Neversea vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui G-EAZY, DJ Snake, Steve Aoki, Sean Paul sau Jessie J., potrivit purtătorului de cuvânt al Neversea, Ioana Chifor. Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, doritorii  trebuie să ai între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare începe de luni, 15 aprilie și se încheie pe data de 02 mai, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în data de 15 mai.

Cei peste 1000 de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, info point, steward, logistică, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un echipament și acces la festival. Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, experiența va fi una unică. Înscrierile de voluntari pentru festivalul Neversea se fac pe www.neversea.com/volunteers-wave3. Linkul este valabil doar începând de luni, 15 aprilie.