100 de șomeri, somați să restituie ultimul salariu încasat acum doi ani

Muncitorii de la o fabrică de confecții din Brăila, care s-a închis acum doi ani, au fost somați să restituie ultimul salariu primit de la angajator.

Foștii angajați au fost somați de Agenția de Șomaj din Brăila că trebuie să restituie ultimul salariu primit, pe motiv că acordarea acestuia s-a făcut în afara legii. Prin notele trimise acasă la cei în cauză, foștii angajați sunt somați că ar putea fi executați silit dacă nu se conformează de bună voie.

În cazul de față este vorba despre o sută de oameni, care trebuie să restituie salariul primit de la societatea unde au fost angajați. Oamenii au protestat în fața Palatului de Justiție din Brăila, pe motiv că li se pare abuziv solicitarea celor de la AJOFM Brăila, mai ales că aceasta vine la doi ani de la momentul în care au fost trecuți în șomaj.

“Am lucrat la fabrica de confecţii «Roasmill» care s-a închis pe 28 iunie 2017. Ultima lichidare pe aprilie am primit-o la 2 luni după ce s-a închis fabrica, prin mandat poştal. Banii am înţeles că au fost trimişi de executorul care s-a ocupat de lichidarea firmei. Am primit în jur de 1000 de lei, fiecare. Acum, după 3 ani de zile, fiecare am primit plicuri acasă, ca să restituim aceşti bani plus penalizare, plus dobândă. Ajunge cam 1500 de lei, fiecare. Noi de aceea ne-am strâns să protestăm. Problema este că ne pune pe noi să plătim, am înţeles că au fost nereguli în acte. Nu noi am făcut actele, dar cine a întocmit actele s-a dat la o parte, contabila, executorul judecătoresc. Banii sunt pentru ultima lună lucrată la acea fabrică. Am înţeles că aveau dreptul să ne plătească cu cel mult 3 luni întârziere şi ei au depus banii la 4 luni şi luna aceea rămâne descoperită, de aceea ne cere banii înapoi. După ce au vândut maşinile sau ce-au mai făcut acolo, ne-au plătit”, ne-a declarat, revoltată, Mariana Burciu, o fostă angajată la societatea ”Roasmill Confection” SRL.

În replică, oficialii de la AJOFM Brăila susțin că, în cauză de față, este vorba despre 111 oameni. Cei de lșa AJOFM recunosc că vina le aparține și că au emis dispozițiile de recuperare a sumelor de bani, ca urmare a unui control de la Curtea de Conturi Brăila, care a descoperit că plata ultimului salariu către cei 111 angajați s-a făcut cu încălcarea legii. Ceea ce nu spun cei de la AJOFM Brăila, este că instituția și-a dat acordul pentru plata acestui ultim salariu, iar acum din cauza acestei erori, în loc să plătească chiar ei, îi pun pe foștii salariați să restituie banii.