Zamfir a DEZVĂLUIT ce va face în continuare, după excluderea sa de către Orban: „Merg până în pânzele albe”
- Ionut Gogean
- 5 februarie 2018, 21:12
Daniel Zamfir, senatorul care a fost înlocuit la șefia Comisiei economice de Florin Cîțu, a declarat că, indiferent de ceea ce se va întâmpla cu cariera sa politică, va cntinua lupta cu abuzurile sistemului bancar.
Daniel Zamfir a precizat că „va merge până în pânzele albe” cu legile sale și va continua lupta împotriva abuzurilor băncilor, în special cu cele ale IFN-urilor.
„Merg până în pânzele albe cu legile mele, indiferent că nu le convine unora și altora. Ludovic Orban spune, pe la colțuri, că legile acestea 'ne-au stricat relațiile cu IFN-urile și băncile'. Dar dumnealui nu înțelege - sau vrea să pară că nu înțelege - că aceste legi nu sunt împotriva sistemului bancar sau IFN-urilor, ci sunt contra abuzurilor. Când am spus că vreau un credit ca afară, am spus-o tocmai pentru a atrage atenția privind diferența colosală între costurile unui credit din România și a unuia din Europa. (...) Profitul băncilor din țara noastră este dublu față de media europeană. (....) Eu îmi doresc un sistem bancar corect și IFN-uri care să nu mai aibă dobânzi de 9000%. Vreau condiții decente de creditare", a declarat Daniel Zamfir pentru DcNews.ro.
„Sunt într-o perioadă în care decantez lucrurile. Pot să vă asigur că nu voi renunța la proiectele mele, așa cum nu am renunțat nici la Darea în plată. Cu proiectele mele - limitarea dobânzilor IFN-urilor și reglemenarea dobânzilor recuperatorilor - voi merge mai departe și dacă vrea și dacă nu vrea Ludovic Orban", a mai zis senatorul PNL.
„Aștept să se limpezească lucrurile. Vreau să văd cum văd colegii mei execuția mea. Nu este vorba despre mine. Poate unii mă plac, poate unii nu mă plac. Pe mine mă interesează speța: adică un om care este lăudat apoi este executat la ordinul președintelui partidului. Creăm un precedent periculos în PNL când se face doar voința unui lider efemer", a precizat Daniel Zamfir.
„Ceea ce voi face va fi să urmăresc ca proiectele mele, care sunt în interesul oamenilor, să ajungă la bun sfârșit. Nu îmi doresc altceva decât să fie susținute. Mi-aș dori din suflet să discut în partid, să le explic colegilor mei că legile acestea nu sunt împotriva oamenilor de afaceri sau împotriva populației active, ci din contră! Oamenii de afaceri și populația activă care vor să acceseze credite trebuie să aibă condiții decente și corecte de creditare. Prin proiectele mele doresc ca aceștia să fie feriți de abuzurile băncilor și IFN-urilor! Acesta este obiectivul meu în politică!", a mai spus senatorul PNL.