Vremea se menține rece și mohorâtă; se anunță o încălzire ușoară în Ajunul Crăciunului. METEO

Vremea se menține rece și mohorâtă; se anunță o încălzire ușoară în Ajunul Crăciunului. METEO

În vestul, nordul şi centrul ţării, cerul se va menţine mai mult acoperit şi vor cădea precipitaţii pe arii mai extinse seara şi noaptea.

Acestea vor fi sub formă de ninsoare, iar în regiunile vestice, trecător şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, favorizând depuneri de polei. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi precipitaţiile cu totul izolate, în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, viscolind şi spulberând zăpada. Pentru duminică se anunță o ușoară încălzire a vremii în cea mai mare parte a țării. Temperaturile se situează între -9 și 5 grade C.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, îndeosebi în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile sunt cuprinse între -5 și 2 grade C.

Ne puteți urmări și pe Google News