VIP-urile muncesc în pușcării ce n-ar fi făcut niciodată în libertate: cizmari, gunoieri sau grădinari
- Marian Păv ăla şc
- 21 februarie 2015, 00:00
Pentru a-și reduce pedepsele, foști miniștri, baroni sau oameni de afaceri trebuie să lucreze, după gratii.
Dacă primul vis al oricărui condamnat este să iasă din penitenciar când se trezește din somn, a doua dorință este să primească dreptul la muncă în interiorul sau în exteriorul penitenciarului.
Primii care primesc dreptul de a munci sunt condamnații VIP, așa cum sunt Gigi Becali, Gică Popescu, Mihai Stoica, George Copos, Andrei Plăcintă, Relu Fenechiu, interlopii Sandu Geamănu și Ghenosu sau, mai nou, baronul Constantin Nicolescu.
Pantofarul roșu de la Colibași
Explicația chefului de muncă al condamnaților, VIP sau deținuți obișnuiți, nu stă în vreo hărnicie descoperită între gratii, ci tocmai în dorința de a fi liberi cât mai repede. Pentru fiecare lună de lucru, fiecărui condamnat i se scade până la șapte zile din sentința primită.
Proaspăt condamnat la șapte ani pentru corupție, fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Argeș - Constantin Niculescu, își execută pedeapsa la Penitenciarul Colibași. La sfârșitul anului, el poate primi dreptul de a croi pantofi de lux în atelierul din cadrul închisorii. Încălțările realizate de „Baronul Roșu”, așa cum era supranumit Nicolescu, vor fi vândute cu 100 de euro în Elveția. O altă meserie pe care o va putea învăța fostul președinte al CJ Argeș este cea de confecționer mobilă.
Cel mai harnic condamnat de după gratii este, cu siguranță, George Copos, fostul patron al Rapidului - club băgat în insolvență. Acesta a lucrat la atelierul de tâmplărie din pușcărie atât de mult, între mai 2014 și ianuarie 2015, încât conducerea Penitenciarului de la Rahova i-a scăzut aproape trei luni din pedeapsa minimă pe care trebuia s-o execute. Bașca, după ce transpira în praful de la atelier, Copos mai avea timp și să scrie cărți sau la revista penitenciarului.
Grădinarii asigură mâncarea
Grădinarii asigură mâncarea Fostul senator PNL - Sorin Roșca Stănescu (condamnat la doi ani și patru luni în „Dosarul Rompetrol”), fostul fotbalist Gică Popescu (condamnat trei ani și o lună în „Dosarul Transferurilor”), exdeputatul PSD Emilian Cutean (condamnat la cinci ani pentru abuz în serviciu), toți deținuți la Penitenciarul Jilava, au la dispoziție două meserii între care pot alege pentru a scăpa de o parte din condamnare.
GRĂDINAR. VIP-urile din închisoarea din Ilfov se înghesuie să lucreze ca grădinari-legumitori la solariile din interiorul pușcăriei. Penitenciarul Jilava a deschis de câţiva ani șase solarii în care cultivă toate legumele necesare în cantină. „O statistică internă arată că 70% din hrana deținuților este produsă chiar de ei”, scriu inspectorii APADOR-CH.
GUNOIER. Dacă VIPurile sunt grădinari, restul deținuților care au dreptul la muncă sunt gunoieri. Spre exemplu, anul trecut, 36 de deținuți din secția a doua, regim semideschis, camera E 2.10 au lucrat la groapa de gunoi Glina.
BLATIST. Chiar dacă se lăuda că nu a făcut niciun blat la fotbal, Gigi Becali a făcut un aranjament din închisoare cu nașul său, Gheorghe Hagi. Fostul fotbalist a cerut forță de muncă de la Penitenciarului Poarta Albă, acolo unde se află Gigi, pentru clubul Viitorul Constanța. Deși trebuia să fie grădinar și magazioner la stadion, Becali este ținut la birou.
Milionarul Giovani Becali lucrează gratis
De departe cel mai cunoscut deținut de la Penitenciarul Slobozia, județul Ialomița, este fostul impresar de fotbal Ioan Becali (condamnat la opt ani în „Dosarul Transferurilor”). Acesta a primit dreptul la muncă în cadrul închisorii.
Majoritatea activităților din penitenciar sunt fără plată: la blocul alimentar, la atelierul auto, la ferma zootehnică, la confecţionat mături, la sera de flori etc.
În ultimii ani, rezidenții de la Slobozia erau scoși la lucru și pe culturi de tutun, spre fericirea deținuților fumători.
La închisoarea din Timișoara, condamnații lucrează pe bani la firme de: salubrizare, igienizare, construcții, săpături, amenajări interioare, amenajări spații verzi, defrișări, împăduriri, asamblări contacte întrerupătoare, cusut tălpi încălțăminte, lucrări de arhivare.
Fenechiu va fi sticlar
În pușcăria din Timișoara se află Andrei Plăcintă, fiul fostului senator PDL Sorina Plăcintă, condamnat la patru ani și șase luni pentru tentivă de umor. Cât despre fostul ministru al Agriculturii (1998-200), Ioan Avram Mureșan - condamnat la șapte ani în 2012 pentru deturnare de fonduri, acesta se specializează pe cusut papuci. În penitenciaru funcționează o fabrică de prelucrare a lemnului ;i un atelier unde condamnații lucrează la cusut papuci şi sunt plătiți la bucată. Fostul Ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu (condamnat la cinci ani în „Dosarul Transformatorul”) va face, la sfârșitul anului, vitralii în Penitenciarul Iași.
Deținuții care muncesc în pușcărie lucrează la un atelier, unde se realizează vitralii pentru biserici.
Doar 40% din bani ajung la „muncitori”
Mihai Stoica (condamnat la 3,6 ani în „Dosarul Transferurilor”) și Cristian Cioacă (15 ani pentru uciderea Elodiei) pot deprinde și ei secretele slujbelor de: tâmplar, dulgher, parchetar, finisor în construcții, lucrător construcții, zugrav, frizer, croitor, brutar, patiser, zidar, măcelar, tipgraf, vulcanizator etc.
Cât despre banii care le revin deținuților muncitori, care au voie să presteze 50 de ore de muncă pe săptămână, aceștia sunt plătiți în general cu salariul minim pe economie. „Ca urmare a muncii prestate, persoanele condamnate sunt remunerate cu o cotă de 40% din veniturile realizate, iar persoanele internate cu o cotă de 50%”, au explicat reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Rezidenții VIP, și nu numai, din penitenciare pot participa și la cursuri de profesionalizare pentru diverse meserii în perioada condamnării.