VENEŢIA vrea să se separe de ITALIA! Care sunt motivele / VIDEO

VENEŢIA vrea să se separe de ITALIA! Care sunt motivele / VIDEO

Veneţia vrea să se separe de Italia şi organizează în acest sens un referendum, conform BBC. Votul a început duminică, iar urnele rămân deschise până la sfârşitul acestei săptămâni. Electoratul numără patru milioane de persoane, iar conform sondajelor două treimi sunt în favoarea sepărării de Roma. Votul nu va crea obligaţii legale.

Republica veneţiană şi-a pierdut independenţa în 1797, iar referendumul este în nota tendinţelor separatiste din Europa, ce include intenţii similare ale Cataluniei şi Scoţiei. Luca Zala, guvernatorul de Veneto, al regiunii veneţiene, a respins sugestiile conform cărora constituţia italiană ar interzice secesiunea, citând surse din dreptul internaţional.

Vreţi?

3,8 milioane de oameni care locuiesc în Veneţia, Verona, Treviso, Padova, Belluno, Vicenza trebuie să răspundă la întrebarea: „Vreţi ca Veneto să devină republică federală independentă?”, de asemenea să stabilească dacă doreşte sau nu să facă parte din Zona Euro şi NATO. Lodovico Pizzati, reprezentant al asociaţiei plebiscito.eu, care a iniţiat referendumul, a vorbit într-un interviu acordat Vocii Rusiei despre motivele pentru care Veneto vrea să se separe de Italia.

Lodovico Pizzati: Cauze sunt destul de multe – culturale, istorice. Totuşi principala cauză, care explică agiotajul şi dorinţa de a se separa, este economică. În primul rând, impozitele. Locuitorii din Veneto plătesc anual 70 de miliarde de euro sub formă de impozite, din care doar 50 de miliarde sunt investite în regiune, celelalte 20 de miliarde pleacă la Roma.

Vocea Rusiei: Referendumul nu este oficial, el nu este recunoscut de statul italian. Credeţi că rezultatele plebiscitului vă ajută să desfăşuraţi un referendum politic?

Lodovico Pizzati: Dacă nu vom reuşi să obţinem voturile necesare, vrem să anunţăm în mod unilateral independenţa Veneto. În momentul de faţă, avem pregătită doar ciorna proiectului de constituţie, care va fi prezentată pe 31 martie. Dar pasul nostru va deveni legitim doar dacă ne va sprijini majoritatea populaţiei din Veneto.

Vocea Rusiei: Câţi dintre locuitorii din Veneto credeţi că vă sprijină?

Lodovico Pizzati: Conform ultimului sondaj de opinie, efectuat în februarie 2014, trei din patru localnici ar vrea să voteze la aceste referendum, iar doi din trei sunt gata să sprijine independenţa Veneto şi separarea sa de Italia.

Vocea Rusiei: Printre întrebările din cadrul referendumului există şi unele referitoare la oportunitatea aflării în Zona Euro şi NATO. Ce părere are comitetul dvs.?

Lodovico Pizzati: Comitetul nu are o poziţie specială în acest sens, nici negativă, nici pozitivă. În ceea ce priveşte părerea mea personală, cred că în secolul al XXI-lea ar fi corect să întrebăm cetăţenii ce părere au despre aflarea regiunii în Uniunea Europeană şi NATO.

Vocea Rusiei: Cum credeţi că vor arăta Italia fără Veneto şi Veneto fără Italia?

Lodovico Pizzati: Eu nu aş spune că vom trăi „fără” Italia. Este vorba, în primul rând, despre o reformă administrativă, în urma căreia centrul nu va mai fi în Italia ca înainte.

<iframe src="//www.youtube.com/embed/nuh0uoHMAI4" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News