Greu intri în atmosfera filmului „Vânătoarea de spioni”, dar recunoşti geniul regizorului Anton Corbijn de la început. Atmosfera apăsătoare nu face altceva decât să te deschidă pentru ceea ce putem numi fără să greşim cântecul de lebădă al actorului Philip Seymour Hoffman.

Dacă s-a remarcat de-a lungul carierei prin rolurile mici pe care le-a avut, de data aceasta ceilalţi din distribuţie aproape că nu se văd. „Forţa sa consta în cufundarea totală într-un rol şi lipsa capriciilor. În acelaşi timp, el ura ceea ce iubea; acesta era blestemul său – se autodistrugea în jocul său actoricesc. Era un actor colosal”, spune regizorul Anton Corbijn despre Philip Seymour Hoffman, cei doi lucrând împreună la ultimul film al actorului, înainte de moartea sa tragică.

Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori ai generaţiei sale şi este unul din cei şapte care au câştigat Oscarul, BAFTA, Critics' Choice Award, Globul de Aur şi premiul S.A.G. (The Screen Actors Guild Award) pentru acelaşi rol. „Actoria este atât de dificilă pentru mine în sensul că, dacă nu reuşesc să joc într-un film de o anumită talie şi dacă nu îmi ating nivelul aşteptărilor referitoare la mine însumi, sunt nefericit. Este o experienţă groaznică, deoarece pun o parte din mine însumi aici. Dacă nu reuşeşte, îmi este ruşine. Mă tem că aş putea fi genul de actor care îşi doreşte să schimbe lucrurile, dar nu poate...”, spunea într-un interviu actorul.

Ecranizare a romanului din 2008 al lui John le Carré, filmul „Vânătoarea de spioni” / „A Most Wanted Man” este o poveste contemporană despre intrigi, rivalităţi, iubire, altruism şi politică, care te ţine în tensiune până la ultima scenă.  Demn de remarcat este raţionalul cu care este spusă povestea. Ca  şi cum Cutia Pandorei a rămas deschisă pentru totdeauna şi speranţa a zburat demult de acolo. Lumea s-a schimbat atât de mult de la atacurile din 11 septembrie încoace. Cei care au pielea măslinie sunt judecaţi mai înainte de a li se cere o explicaţie. Nu mai funcţionează expresia „Nevinovat până la proba contrarie”. Dimpotrivă. Totul e fie alb, fie negru. Vieţile tuturor au fost afectate. Povestea filmului este una complicată, cărţile Agathei Christie sau ale lui Sir Arthur Conan Doyle fiind o joacă de copii faţă de ce eşti nevoit să descâlceşti de-a lungul celor două ore de vizionare, dar asta nu face decât să te motiveze şi mai tare să rămâi concentrat pe subiect. Fără să vrei te trezeşti prins în joc, încercând, cu umilele tale puteri de om simplu şi spectator, să desluşeşti adevărul.

La mai bine de zece ani de la atacurile din 11 septembrie 2011, Hamburg, oraşul în care teroriştii au locuit şi au planificat loviturile, este încă în stare de alertă. Fiecare mişcare este urmărită îndeaproape de un grup de agenţi secreţi, conduşi de Gunter Bachmann (Philip Seymour Hoffman). Când Issa Karpov (Grigoriy Dobrygin) – un imigrant jumătate cecen, jumătate rus, torturat cu brutalitate – ajunge în comunitatea islamică din Hamburg, revendicând banii pe care tatăl lui, militar rus, îi pusese la adăpost în banca unui prieten. De acesta devin interesate atât agenţia de securitate germană, cât şi cea americană, reprezentată de spionul CIA Martha Sullivan (Robin Wright). Ajutat de tânăra şi idealista avocată Annabel Richter (Rachel McAdams), Issa ia legătura cu bancherul Thomas Brue (Willem Defoe), pentru a obţine banii. Pe măsură ce timpul trece şi mizele cresc, cursa începe pentru a stabili identitatea adevărată a acestui bărbat extrem de căutat – victimă persecutată sau extremist orientat spre distrugere? Subiectul poate părea simplu la prima vedere, dar nu e deloc aşa. Cei care nu cunosc jocurile de culise ale Serviciilor Secrete nu-şi imaginează ce fel de decizii iau cei aflaţi la putere, oamenilor simpli ai acestei lumi li se aruncă praf în ochi şi aceştia nu ştiu cu adevărat ce înseamnă libertatea de alegere. Drept urmare, pot rămâne cu un gust amar după vizionarea filmului, căci nu  primesc niciun răspuns. Dimpotrivă. Din ce în ce mai multe întrebări.

Philip Seymour Hoffman este în chiar centrul acestui thriller de spionaj, totul se învârteşte în jurul lui. Şef al unei unităţi germane de spionaj, Günther Bachmann, personajul lui Hoffman, se poartă de parcă siguranţa întregii lumi depinde de comploturile sale şi de abilitatea sa de a-i supraveghea pe ceilalţi şi a le ghici intenţiile. Rachel McAdams, Willem Dafoe şi Robin Wright au roluri-cheie în acţiunea filmului, dar sunt pur şi simplu eclipsaţi de jocul magistral al lui Hoffman. Impresionează puternic personajul lui Robin Wright, spionul CIA Martha Sullivan, care aduce aminte de cel pe care actriţa îl joacă în aclamatul serial „House of Cards”. Trăsăturile sale, atât de dulci în alte filme, au devenit aspre precum glaspapirul din cauza faptului că este brunetă, aproape de nerecunoscut.

Nu poţi face altceva decât să respiri în acelaşi timp cu Philip Seymour Hoffman pe tot parcursul filmului, să-i fi martor din umbră şi să te întrebi cum e posibil ca un om să fumeze, să bea şi să rămână treaz atât timp fără să se ruineze fizic şi psihic. Remarcat pentru forţa sa actoricească şi laudat de toată lumea pentru modul în care se pierdea în personajele sale, de data aceasta putem spune că s-a pierdut prea mult, iar liniştea sufletească lipseşte cu desăvârşire. La final îţi spui că fără doar şi poate talentatul actor a avut un motiv pentru care a ales să se sinucidă, într-atât de tensionat şi negru e scenariul la care ai asistat. „Era evident că Hoffman este persoana potrivită să dea viaţă personajului lui John le Carré. Când urmăream filmul cu Phil, în primele etape de lucru, nu-mi venea să cred că tipul care stătea lângă mine era aceeaşi persoană cu cea de pe ecran. Convingerea în realitatea personajului său era totală. În ciuda oricăror probleme pe care le avea în afara filmărilor, rolul său nu a avut niciodată de suferit”, afirma regizorul Corbijn.

Producătorii filmului ştiau că povestea este una europeană şi au avut nevoie de un regizor care simţea acest lucru. Stilul lui Anton Corbijn şi viziunea sa sunt extrem de captivante. El a lucrat şi ca producător al concertelor Depeche Mode şi ştia ca-n palmă Hamburgul. „Vânătoarea de spioni” a fost filmat în totalitate în Germania timp de 38 de zile în Hamburg, plus încă două zile în Berlin la final, în lunile septembrie-octombrie 2012. Din distribuţie mai fac parte şi Homayoun Ershadi, Nina Hoss şi Daniel Brühl.

Hoffman a apărut pentru ultima dată în public în luna ianuarie, la ediţia din 2014 a Festivalului de film Sundance, unde a fost prezent pentru a promova filmele "God's Pocket" şi "A Most Wanted Man". Actorul şi-a respectat angajamentele faţă de presă, pozând pe covorul roşu alături de colegii săi din distribuţia filmului "A Most Wanted Man", Rachel McAdams şi Willem Dafoe, dar a refuzat să acorde interviuri. Era vizibil marcat de abuzul de droguri, alcool şi… tristeţe, boală ce pare că a devenit o obişnuinţă în Cetatea filmului.

Filmul „Vânătoarea de spioni” a fost proiectat în închiderea Festivalului ANONIMUL 2014 de la Bucureşti. Filmul „Vânătoarea de spioni” este distribuit de Forum Film România din 29 august 2014.