Vacanţa de vară începe pe uliţă!

Vacanţa de vară începe pe uliţă!

Copiii care vor să petreacă o vacanţă de vară interesantă sunt aşteptaţi să se înscrie la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Muzeul mai face înscrieri până pe 25 iunie la cea de a XXIII-a ediţie a Taberei de creaţi „Vara pe uliţă”. Aceasta se desfăşoară în perioada 6 iulie-14 august.

Proiectul oferă copiilor şi tinerilor şansa să petreacă o vacanţă de neuitat în cadrul atelierelor de creaţie meşteşugăreşti (olărit, modelaj, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, încondeiat ouă,  împletituri textile şi vegetale, podoabe populare, măşti populare, păpuşi, pictură naivă, ţesut, opincărit), atelierelor de pictură – desen, teatru de păpuşi, teatru, foto, precum şi activităţilor de divertisment şi socializare (concursuri, teatru, poezie, muzică, joc etc.). Noutatea acestei ediţii este atelierul de dansuri populare!

De luni până vineri, timp de şase săptămâni, în module de câte o săptămână, între orele 1000 – 1400, în ambianţa gospodăriilor din Muzeul Satului,  vom descoperi copilăria şi arta populară, spun cei de la muzeu.

Ne puteți urmări și pe Google News