27 martie 1918. Hotărârea Sfatului Țării: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica democratică moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Dunăre, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România... Trăiască Unirea Basarabiei cu România deapururi și pentru totdeauna!”
Unirea Basarabiei cu Ţara mama este cu atât mai importantă cu cât basarabenii erau cei mai oprimaţi români. De bine de rău în Transilvania se putea vorbi, citi şi învăţa în şcolile confesionale (meritul lui Şaguna) în limba românească. În Bucovina românii au reuşit să-şi trimită şi reprezentanţi în Dieta Bucovinei şi Parlamentul de la Viena. În Basarabia situaţia era extrem de cruntă. Rusificarea mersese atât de departe încât doar câţiva - puteau fi număraţi pe degetele unei mâni - cunoaşteau grafia latină! Abia în octombrie 1917, arhimandritul Gurie Gorsu (viitorul mitropolit) a reuşit să editeaze primul abecedar românesc din Basarabia – „Abecedarul Moldovenesc pentru anul întâiu de școală”, tipărit cu caractere latine. Ei bine, au fost tipărite şase ediţii, doar până în 1922, ca limba română să poată respira la Chişinău!
Un alt element voit uitat sau eludat de istoriografia subordonată sovieticilor este că marele om politic Ion I. C. Brătianu a părăsit Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, tot din pricina Basarabiei, nicidecum a altei provincii!
Fascinat de câţiva ani de războiul civil din Rusia dintre „albi” şi „roşii” am „devorat” zeci de studii pe această temă, evident cele mai multe în limbi străine. Aşa am aflat de negocierile lui Brătianu cu amiralului Kolceak, liderul ruşilor albi, pentru că Rusia Sovietică nu a fost invitată la Paris. Tot aşa am aflat de un lucru extraordinar! Că peste 5.000 de soldaţi români, foşti militari austromaghiari căzuţi în captivitate rusească, au format, în 1917, în Siberia, Legiunea Românilor! Ei bine, aceştia au luptat împotriva bolşevicilor în taigaua siberiană până în 1920 şi au fost evacuaţi pe la Vladivostok! Au sosit în ţară pe la Port Said!
Corpul românesc era format din trei regimente, „Horia”, „AlbaIulia” şi „Mărăşeşti”, bine înzestrate, inclusiv cu câte un tren blindat fiecare. Voluntarii români care luptau pentru Unire - bolşevicii erau asimilaţi cu Puterile Centrale - s-au acoperit de glorie şi i-au determinat pe toţi militarii, inclusiv cei inamici, sovietici, să boteze Legiunea Română drept „Dikaia divizia”, divizia sălbatică! (Sper cât de curând să public în „Evenimentul istoric” un studiu despre aceşti eroi!).
Românii aceştia au îndurat mizeria, foamea şi frigul, luptând printre troienele de zăpadă la geruri de minus patruzeci de grade prin întinderile nesfârşite ale pustiului siberian. Aş vrea să văd reeditate memoriile acestor veterani, să văd acum, de Centenar, o istorie a acestei epopee unice în istoria României! Zbuciumul unor români înrolaţi din Transilvania înrobită care străbat tot globul pentru Unire şi mor pentru tricolor în Siberia!!! Iar politicienii de la Bucureşti susţin că e dificil să facă Unirea! Cât de urât şi de jos am decăzut!
Ca un gest superb, cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România vor fi oficiate slujbe de Te Deum şi se vor trage clopotele în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române timp de un minut!
Blestemat să fie cel care uită de Basarabia şi Bucovina! Sunt onorat că la 100 de ani de la Unire, eu, un biet scrib, pot onora acest moment celest, unic în istoria noastră, scriind într-un cotidian central! Neamul Românesc nu piere! Trăiască România Mare!
Recomandările noastre
