Editura Evenimentul si Capital

UNGARIA vrea aderarea cât mai rapidă a SERBIEI la UE

Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto
Autor: | | 0 Comentarii | 675 Vizualizari

Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat că Budapesta susţine deschiderea rapidă a capitolelor de negociere între Serbia şi Uniunea Europeană, date fiind bunele rezultate obţinute de guvernul de la Belgrad, condus de Aleksandar Vucic.

„Îmi amintesc situaţia în care s-a aflat Serbia mai devreme, mai ales că şi Ungaria a întâmpinat dificultăţi similare. Cu toate acestea, vedem că, cu guvernul Vucic, vă descurcaţi mult mai bine decât înainte. Noi respectăm ceea ce el întreprinde pentru a stabiliza economia Serbiei”, a declarat Peter Szijjarto, scrie Tanjug, citată de Agerpres.

El a afirmat că Ungaria sprijină o deschidere rapidă a capitolelor de negociere între Serbia şi Uniunea Europeană, precizând că ar trebui accelerat întregul proces de aderare a Serbiei la blocul comunitar.

Potrivit lui Szijjarto, este în interesul Ungariei ca Serbia să devină parte a UE cât mai curând posibil.

Este evident acum că „aderarea Serbiei ar fi trebuit accelerată simultan cu procesul prin care Croaţia a devenit membră a Uniunii”, a concluzionat şeful diplomaţiei ungare, conform agenţiei Tanjug




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate