Un moldovean, considerat cel mai periculos racket din România, la un pas de libertate!
- Antonia Hendrik
- 12 noiembrie 2016, 11:04
Moldoveanul Serghei Gorbunov, considerat cel mai periculos racket de pe teritoriul României, este cu un picior afară din puşcărie
Serghei Gorbunov a fost condamnat definitiv la 16 ani de detenţie, însă, recent, el a cerut să fie eliberat condiţionat, motivând că a ispăşit o bună bucată din pedeapsă şi este foarte bolnav. Judecătorii care i-au analizat cererea au dat aviz negativ, însă acesta este decis să conteste sentinţa şi să iasă din spatele gratiilor în viitorul apropiat,relatează moldova.org
Cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov a fost condamnat definitiv la 16 ani de detenţie de către Curtea de Apel Alba Iulia, pentru o tâlhărie comisă la Deva asupra patronului unei case de schimb valutar, condamnatul urmând să fie expulzat de pe teritoriul României după executarea pedepsei.
Serghei Gorbunov a fost judecat pentru tâlhărie, el fiind acuzat că l-a atacat pe patronul unei case de schimb valutar din Deva şi că i-a furat 65.000 de lei.
În faţa instanţei, Gorbunov a susţinut că nu el a comis tâlhăria din 2003 şi că, în 2004, în momentul în care a fost adus la Deva pentru a fi recunoscut de patronul casei de schimb valutar, a păşit pentru prima oară în municipiul respectiv.
Gorbunov afirma că proba ADN pe baza căreia a fost deschis acest dosar a fost „contrafăcută” şi că se încearcă să i se pună în spate un alt „AN” (caz cu autor necunoscut – n.r.). Astfel, avocatul lui Gorbunov a cerut refacerea analizei probei ADN la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti şi a spus că prima probă a fost analizată la laboratorul criminalistic al IGPR.