International
ULTIMA ORĂ! MASACRUL din Oregon se repetă în Arizona. Americanii încă se ceartă pe legea CONTROLULUI armelor
- Anca Lupescu
- 9 octombrie 2015, 14:32
După masacrul de la Oregon, un nou foc de armă a fost deschis vineri la o universitate din nordul Arizonei, a anunţat instituţia pe contul de Twitter. Universitatea a anunţat că o persoană a fost ucisă în atacul armat, iar alte trei au fost rănite.
Un purtător de cuvânt al universităţii a confirmat informaţia pentru ABC. Suspectul a fost reţinut, iar victimele sunt tratate la centrul medical din Flagstaff, scrie TheHuffingtonPost.
Atacul a avut loc la ora 12:00, şi vine la scurt timp după masacrul din Oregon, în care 10 oameni au murit. Potrivit unei informaţii publicate de grupul pro-controlul armelor, Everytown, acesta eset a 144-a instituţie atacată din 2013 până azi.
Recomandările noastre