Şcoala te ridică, şcoala te doboară. Vanghelie vrea tratament mai blând, pentru că este student
- Anca Lupescu
- 13 octombrie 2015, 10:11
Edilul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, apelează la cea mai nouă găselniţă pentru a scăpa de închisoare. În încercarea de a îi convinge pe judecători că merită ridicarea măsurii arestului la domiciliu, Vanghelie le-a adus la cunoştinţă magistraţilor că este a terminat o facultate şi că, în prezent, este student la Facultatea de Drept din cadrul Universitatăţii Andrei Şaguna din Braşov.
Chiar dacă a reuşit să încununeze cei patru ani de liceu obţinând diploma de bacalaureat abia la 33 de ani, Vanghelie nu s-a oprit aici. A absolvit o facultate de Ştiinţe Economice şi în prezent are statutul de student, urmând cursurile facultăţii de Drept.
Prezent astăzi la Curtea de Apel, Vanghelie a cerut să fie liber pe motiv că a înţeles procedura din faza în care se află, mai ales că este "student la a doua facultate".
Fostul primar spune că, student fiind, are nevoie să se mişte liber şi să se poate deplasa la examene şi la cursuri.
"A solicitat măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu arătând că oricare din aceste măsuri este suficientă, cu atât mai mult cu cât inculpatul Vanghelie Marian este student la a doua facultate, dovada faptului că înţelege procedura din faza în care se află şi a depus concluzii scrise", se arată în motivarea judecătorilor privind arestarea preventivă.
Edilul suspendat al Sectorului 5 este acuzat de acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2006 - 2014, primarul Marian Vanghelie ar fi cerut şi primit de la omul de afaceri Marin Dumitru foloase materiale în valoare de peste 30 de milioane de euro.