Editura Evenimentul si Capital

Statele Unite sunt GATA DE UN MARE PAS ÎN SPATE la ordinul lui Trump. Efect global

Donald Trump
Autor: | | 2 Comentarii | 3062 Vizualizari

Președintele Donald Trump este decis să retragă SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, conform presei americane, care citează oficiali ai administrației de la Washington.

Acordul din 2015 este primul care a reunit majoritatea țărilor într-un acord unic de combatere a efectelor schimbărilor climatice, precizează BBC.

A fost semnat de 195 de țări din cele 197 membre ale grupului ONU pe problema schimbării climatice, doar Siria și Nicaragua s-au abținut. Într-un mesaj pe Twitter, azi, Trump a spus că își va anunaț decizia „în următoarele zile”.

La summitul G7, desfăşurat vineri şi sâmbătă la Taormina (Sicilia), Donald Trump a refuzat să susţină Acordul de la Paris privind schimbările climatice, astfel că liderii reuniţi la acest summit nu au putut ajunge la o înţelegere privind aplicarea lui, scrie Agerpres.

Preşedintele Trump s-a evidenţiat printr-o abordare protecţionistă în ceea ce priveşte comerţul, obiectivul său fiind să susţină economia americană şi crearea de locuri de muncă în SUA, aceleaşi motive stând şi la baza rezervelor sale faţă de Acordul privind schimbările climatice, acord pe care l-a criticat frecvent.

Uniunea Europeană şi China vor transmite la summitul lor, ce se va desfăşura joi şi vineri la Bruxelles, un mesaj comun de susţinere a Acordului de la Paris privind schimbările climatice, în contextul unei posibile retrageri a SUA din acest acord, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Acordul se va aplica în continuare indiferent de o retragere a SUA, au declarat miercuri surse europene. „Vom publica o declaraţie comună despre schimbările climatice, în care UE şi China, ca principali emiţători de CO2, vor afirma că vor aplica acordul”, a indicat una dintre surse, care a cerut să i se păstreze anonimatul.

Donald Trump iinvocă faptul că restricţiile impuse SUA prin această înţelegere afectează ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică.

O soluţie avansată de unii responsabili ai Administraţiei de la Washington ar fi ca SUA să rămână semnatare ale acordului, dar să-şi reexamineze în acelaşi timp obiectivele şi angajamentele.

Spre deosebire de Protocolul de la Kyoto (încheiat în anul 1997), acordul încheiat la Paris nu prevede obiective constrângătoare, angajamentele naţionale fiind asumate pe o bază voluntară.

Astfel, obiectivul asumat de SUA sub administraţia Barack Obama este o reducere a emisiilor cu efect de seră cu 26-28% până în anul 2025, faţă de nivelul din 2005.

Dar responsabili din administraţia Trump au apreciat că acest obiectiv este prea îndrăzneţ.

Ce prevede Acordul:

1. Păstreze temperaturile globale „cu mult sub” nivelul de 2 grade Celsius din timpurile pre-industraile și „se străduiesc să limiteze” aceste temperaturi chiar și mai mult, până la 1,5 grade Celsius.

2. Să limiteze nivelul gazelor de seră emise de activitatea umană, până la același nivel la care copacii, solul și oceanele pot absorbi natural, începând cândva, în intervalul de timp dintre 2050-2100.

3. Să revizuiască reciproc contribuțiilor țărilor care reduc emisiile la fiecare 5 ani, astfel încât să se încadreze în provocarea numită mai sus     4. Să permită țărilor bogate să ajute națiunile sărace, oferind „finanțare pentru climat”, pentru a se adapta la schimbările climatice și pentru a începe utilizarea energiei regenerabile.

Până acum, 147 din cele 195 de state semnatare au ratificat acordul, printre acestea și SUA, unde acordul a intrat în vigoare în noiembrie 2016.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
11:34 Lider PSD rupe tăcerea: „Dragnea nu e infailibil. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 10:51 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate