Tratative SECRETE. Liderii lumii s-au așezat la masă. VIITORUL, stabilit de o SINGURĂ decizie

Tratative SECRETE. Liderii lumii s-au așezat la masă. VIITORUL, stabilit de o SINGURĂ decizie

Nemții dezvăluie că mai mulți diplomați din China, Rusia și Europa s-au așezat la masa negocierilor pentru a negocia un nou tratat care să ajute și Iranul, dar prin care să se reducă și arsenalul militar al țării.

Diplomaţi din Europa, China şi Rusia discută în prezent un nou acord care să ofere Iranului ajutor financiar în schimbul restrângerii programului de rachete balistice şi al amestecului în regiune, în speranţa salvării acordului nuclear din 2015, relatează publicaţia germană Welt am Sonntag, citată de agenţia MIA.

Oficialii se vor întâlni la Viena în săptămânile viitoare, sub conducerea secretarului general al Serviciului European pentru Acţiune Externă, Helga Schmid, pentru a discuta paşii următori după decizia din 8 mai a preşedintelui american Donald Trump de a retrage SUA din acordul nuclear cu Iran, scrie ediţia duminicală a cotidianului Die Welt, citând surse europene de rang înalt, notează Agerpres. Potrivit acestora, Germania, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi China vor participa la reuniune, dar Statele Unite, nu. Nu este clar deocamdată dacă Iranul, care a rezistat în trecut cererilor de a-şi restrânge programul balistic, va fi reprezentat la Viena.

Una din plângerile principale ale administraţiei Trump a fost aceea că acordul nuclear nu acoperă programul balistic iranian şi nici sprijinul acordat de Teheran unor grupări armate din Orientul Mijlociu pe care Occidentul le consideră teroriste.

Încheierea unui nou acord care ar menţine prevederile în domeniul nuclear şi ar limita eforturile de dezvoltare de rachete balistice şi acţiunile Teheranului în regiune ar putea ajuta la convingerea preşedintelui Trump să ridice sancţiunile împotriva Iranului, mai scrie Welt am Sonntag.

'Trebuie să mergem mai departe de denumirea ''acordul nuclear de la Viena'' şi să adăugăm câteva elemente suplimentare. Doar aceasta îl va convinge pe preşedintele Trump să fie de acord cu ridicarea sancţiunilor din nou', a declarat un diplomat european de rang înalt, citat de publicaţia germană.

Ministerul de Externe de la Berlin nu a putut fi contactat deocamdată pentru comentarii, precizează Reuters.

Oficialii caută acum o nouă abordare, înţelegând că va fi dificil pentru companiile europene să evite noile sancţiuni americane, mai scrie publicaţia germană, potrivit căreia noul acord ar putea include un ajutor financiar de miliarde de dolari pentru Iran, după exemplul acordului prin care UE a oferit Turciei mai multe miliarde de euro pentru a prelua milioane de migranţi şi a-şi închide frontierele pentru aceştia.

Iranul şi cele trei state din UE semnatare ale acordului nuclear au avut un început bun în discuţiile privind salvarea înţelegerii, dar multe vor depinde de ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, a declarat şeful diplomaţiei iraniene, Mohammed Javad Zarif. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News