Transfăgărășanul, cel mai cunoscut drum din România, este oficial probă în cadrul Raliul Sibiului

Transfăgărășanul, cel mai cunoscut drum din România, este oficial probă în cadrul Raliul Sibiului

Ajuns la a 15-a ediție, Raliul Sibiului este un festival dedicat sportului cu motor ce se va desfășura în perioada 20-23 august.

La importantul eveniment sportiv internațional sunt așteptați cei mai importanți piloți ai momentului din țară dar și din Europa, dar și un public numeros. În premieră, traseul Transfăgărășan este inclus în Campionatul Național de Raliuri, ceea ce a declanșat pregătiri speciale încă din luna aprilie. Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii Top Gear de la BBC, nu s-a sfiit să declare că Transfăgărășanul este cel mai deosebit drum din lume. Așadar începând cu 20 august, toți pasionații de moto sport sunt așteptați în inima orașului Sibiu, să ia parte  la o atmosferă explozivă, preserată cu defilarea unor mașini de curse și o ceremonie de start fastuoasă. 

Transfăgărășanul, surpriza circuitului, este programat în etapa a șasea a Campionatului Național de Raliuri, urmând ca piloții să parcurgă traseul de patru ori iar fanii să urmărească demonstrații inedite de drift, karting și alte evenimente speciale ale festivalului.