Traian Băsescu, la Sibiu: "Avem o criză a migraţiei ilegale, scăpată de sub control şi fără soluţie"

Traian Băsescu, la Sibiu: "Avem o criză a migraţiei ilegale, scăpată de sub control şi fără soluţie"

Prezent la Sibiu la lansarea candidaţilor PMP pentru alegerile locale, fostul preşedinte Traian Băsescu că Europa este afectată, în prezent, de o criză a migraţiei ilegale, care a scăpat de sub control şi care nu are soluţie, mulţi dintre lideri neasumându-şi decizii decisive.

“Europa este afectată de câteva crize în momentul de faţă. Avem o criză de creştere economică. După marea criză financiară din 2008, Europa nu a reuşit să se lanseze într-o creştere economică solidă. Avem o criză socială. În Uniunea Europeană sunt 23 de milioane de şomeri, din care 60 la sută sunt tineri. Avem o criză a migraţiei ilegale, scăpată de sub control şi fără soluţie. Mai mult, această criză a dărâmat piloni ai UE – Schengen şi Acordul de la Dublin. Avem o criză de securitate, cu o Federaţie Rusă tot mai agresivă la frontiera de est a Uniunii Europene şi avem o criză de leadership politic. Europa cu aceste crize pe masă nu găseşte soluţii la niciuna dintre ele pentru că mulţi dintre liderii politici nu-şi asumă decizii decisive”, a declarat, la Sibiu, Traian Băsescu, în faţa a peste 400 de oameni, membri şi simpatizanţi PMP, potrivit Mediafax.

Băsescu a mai spus că observând incapacitatea UE, statele încep să acţioneze la nivel naţional, acest lucru ducând la deprecierea Uniunii.

„Aceste crize nu pot fi rezolvate cu o Europă care îngheaţă în statutul ei actual. Mai mult, statutul UE se depreciază pe zi e trece pentru că, statele observând incapacitatea UE de a rezolva problemele, au început să acţioneze la nivel naţional. Nu poţi sta la nesfârşit când vezi că mama UE nu dă rezolvare problemelor. Însă trebuie avut grijă că rezolvarea naţională fragmentează Uniunea Europeană şi distruge şi bruma de unitate care există în interiorul UE”, a afirmat Traian Băsescu.

 

Fostul preşedinte a dat un exemplu în acest sens, vorbind despre Ungaria, care, potrivit lui Băsescu, a acţionat „ridicol” în cazul ridicării gardurilor.

„Vecinii noştri din Ungaria – nu că am dorinţa de a-i critica – dar ridicolul ridicării gardurilor este un semn de exces şi de rupere a acelei fibre subţiri care ne mai ţine uniţi cu atâtea crize pe capul nostru. Singura formulă a păcii drurabile pe continenul European este existanţa UE”, a spus Traian Băsescu.

Situaţia migraţiei ilegale ar fi avut rezolvare dacă statele ar fi acţionat unuinal, în schimb, spune fostul preşedinte, au fost lăsaţi toţi să intre „ca o hoardă”.

„Cu totul alta ar fi fost situaţia migraţiei ilegale dacă am fi avut o Poliţie unică a UE. Puteai să deplasezi resurse umane dintr-o ţară în alta şi să pui sub control accesul în ţările UE. Să nu înţelegeţi că spun să le fi răsturnat bărcile, Doamne fereşte, dar ei au intrat prin Grecia şi Italia, s-au dus... Nu ştie nimeni cine a intrat, cum îl cheamă, de ce religie, câţi copii au, de unde vin, dacă a fost sau nu apropiat grupărilor teroriste. Nu ştie nimeni nimic. Nu ştie nimeni dacă a venit cu toată familia sau, după ce ajunge în Germania cere să i se aducă cei zece fraţi şi zece surori. Au intrat şi au pornit prin Europa ca o hoardă, iar Europa nu a fost capabilă ca, la punctele de intrare să ştie cine a intrat”, a afirmat Băsescu, citat de Mediafax.

Ioan Gligor, candidatul PMP

"Întâlnirea cu candidații pentru alegerile locale din județul Sibiu. Candidatul Partidului Mişcarea Populară pentru municipiul Sibiu este Gligor Ioan", a mai scris Băsescu pe pagina sa de Facebook, postând mai multe poze.

 

Ne puteți urmări și pe Google News