Potrivit articolului 132 din Constituție, care reglementează Statutul procurorilor, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiţiei”.

La revizuirea Constituției, în 2003, articolul a primit sprijinul Comisiei de la Veneția, care, în analiza făcută Proiectului de Constituție revizuită, a dat un răspuns PD, partid care, prin Emil Boc, contesta această autoritate ca punînd la îndoială independența procurorilor. După un lung timp în care această autoritate a fost practic nulă, deoarece, de la Monica Macovei citire, ministrul Justiției n-are nici o autoritate asupra procurorilor, Tudorel Toader a trecut la o vie activitate menită a restabili în practică textul constituțional. Campania sa, dusă atît prin formulările din noile Legi ale Justiției, cît și prin propunerea de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a stîrnit mare tulburare în rîndul unor procurori și a celor care au contribuit, în presă și în politică, la ivirea pe mapamond a unei noi republici:

Republica Procurorilor din România.

De ce s-au burzuluit atît de tare procurorii la intenția ministrului de a restabili autoritatea cerută de Constituție asupra lor?

Cînd am scris despre gestul Monicăi Macovei de a proclama că ministrul Justiției n-are nici o autoritate asupra procurorilor, m-am întrebat cum de a făcut asta tocmai ministrul Justiției.

Răspunsul l-am primit abia pe 30 martie 2018, cînd a fost făcut public, după desecretizare, documentul intitulat PROTOCOL DE COOPERARE intre Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale.

Procurorii români s-au revoltat, pentru că ei vor să fie mai departe sub autoritatea SRI! Acest Protocol a fost încheiat la data de 2 februarie 2009, semnat din partea Parchetului General de procurorul general adjunct, Tiberiu Nițu și din partea SRI de prim adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, aprobat de procurorul general de la acea vreme, Codruța Kovesi și de directorul SRI, George Maior. În sine nu e nimic rău că între SRI și Parchetul General s-a încheiat un Protocol de colaborare.

Numai că așa cum era de așteptat în democrația noastră de varză murată, ceea ce trebuia să fie un document strict tehnic, ținînd de specificul infracțiunilor sesizate de SRI, s-a transformat, prin pofta de putere nemăsurată a generalilor SRI, nostalgici ai fostei Securități, într-un document menit a crea cadrul pentru încălcarea Constituției.

Documentul justifică astfel necesitatea Protocolului:

„Avînd în vedere atribuţiile şi competenţele ce revin potrivit legii, Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în calitate de coordonator al activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de lnvestigare a lnfracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţiilor Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetelor din subordine şi Serviciului Român de lnformaţii, în calitate de organ de stat specializat în materia culegerii informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României”.

Teoretic, preambulul nu conține nimic suspect.

Unele dintre amenințările la adresa securității naționale a României cer pentru a fi contracarate intervenția Parchetului General. Nu de alta, dar un întreg capitol din fostul Cod Penal, în vigoare la semnarea Protocolului, se numea Infracțiuni contra siguranței statului și cuprindea articolele 155 - 173.

În Noul Cod Penal, capitolul se intitulează Infracțiuni contra securității naționale, și cuprinde articolele 394- 412.

Atît în vechiul Cod, cît și în noul întîlnim infracțiuni precum Trădarea, Spionajul, Atentatul, Acțiuni împotriva ordinii constituționale, Actele de diversiune.

Aceste infracțiuni sînt anchetate de Parchetul General, mai precis, de DIICOT.

Procurorii obțin mandate de supraveghere tehnică pentru documentarea acestor infracțiuni, desfășoară ancheta și, ca toți procurorii din lumea statului de drept, pot trimite dosarul în judecată sau îl pot clasa.

Ce rol are SRI în anchetarea de către procurori a infracțiunilor contra securității naționale?

Articolul 21, aliniatul 1 al Legii 51 din 29 iulie 1991, stipulează:

„Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile şi/ sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora.”

Să vedem cum sună un Comunicat SRI din 28 martie 2018:

„Serviciul Român de Informații și DIICOT au întreprins măsuri specifice de investigare a unui cetățean român de naționalitate palestiniană, în vîrstă de 30 ani, suspectat de implicare în promovarea prin propagandă a unor mesaje radicale specifice unor organizații teroriste din Orientul Mijlociu și instruirea cu privire la folosirea unor dispozitive explozive. SRI, în calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului și în conformitate cu obligaţiile legale, a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză pe linia pregătirii sau comiterii unor infracţiuni de terorism. Aceste activităţi constituie ameninţări la adresa securității naționale potrivit art.3 lit. i și l din Legea nr. 51/1991, materializate în infracţiuni de terorism prevăzute de Legea nr.535 / 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.”

Din punctul de vedere al statului de drept, lucrurile sînt limpezi. Dacă SRI consideră că are dovezi suficiente privind pregătirea sau săvîrșirea unor infracțiuni la adresa securității naționale, le înaintează, împreună cu sesizarea, Parchetului, cu precădere DIICOT.

De precizat că, spre deosebire de fosta Securitate, SRI, căruia nu întîmplător, i s-a pus formula de Informații, se concentrează, în materie de apărare a securității naționale, pe prevenție și nu pe condamnare. De altfel și fosta Securitate, după venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere, a micșorat activitatea de sancționare în favoarea celei de prevenire.

Era nevoie de un Protocol?

Să admitem că fiind vorba de documente și informații secrete era nevoie.

Dar numai pentru a asigura caracterul secret.

În rest, ca și în cazul altor instituții prevăzute de articolul 61, SRI sesizează doar și la cererea procurorului poate pune la dispoziția Parchetului informații suplimentare. Procurorii sînt cei care anchetează și decid dacă sesizarea întrunește condițiile unei trimiteri în judecată sau dimpotrivă dosarul trebuie clasat.

SRI poate fi nemulțumit de o soluție dată de procuror, de ritmul în care procurorul desfășoară ancheta, dar mai ales SRI poate fi tentat de a interveni în anchetă.

Din punct de vedere constituțional, SRI se poate da cu fundul de pămînt cînd vrea și cît vrea.

Procurorul e stăpîn pe dosar.

În Codul Penal infracțiunile sesizate de SRI nu sînt scrise cu literă deosebită de a celorlalte infracțiuni, astfel încît procurorul să fie convins că dosarul propus de SRI trebuie să fie tratat altfel decît e tratat orice dosar de anchetă.

Ce spune Protocolul?

Nimic altceva decît că în cazul infracțiunilor privind securitatea națională procurorii trec sub autoritatea SRI. Și cum conceptul de infracțiuni privind securitatea națională a fost mărit ca sferă de a lungul timpului, mai ales în ultimii ani, practic prin Protocol numărul cazurilor în care procurorii sînt simple marionete ale SRI a crescut înfricoșător.

La înființarea SRI s-a decis, ca semn categoric al rupturii de fosta Securitate, că SRI nu are drept de anchetă penală.

De ce s-a decis asta?

Nu atît pentru a marca deosebirea de fosta Securitate, ci pentru că dreptul Serviciului secret de a ancheta penal crea posibilitatea unor abuzuri de tipul celor ivite în anii comunismului stalinist. Practic Securitatea descoperea infracțiunile și tot Securitatea le ancheta.

Trecerea anchetei în mîinile procurorilor a fost măsura vitală, cerută de statul de drept, pentru a se evita abuzurile într-un domeniu destul de sensibil cu e cel al securității naționale.

Prin această măsură SRI culege informații privind securitatea națională și dacă unele îi apar ca infracțiuni sesizează Parchetul.

Nu totdeauna ceea ce crede SRI că e infracțiune e infracțiune.

Asta e și menirea procurorilor:

De a lucra independent de SRI și a asigura astfel cetățeanului dreptul de a nu fi victima unui abuz al SRI! Prin multe articole, Protocolul transformă pe procurori în organe de anchete penale ale SRI.

Prin Protocol dreptul Securității de a face anchete penale revine SRI sub o formă spectaculoasă.

Cum în categoria Infracțiuni la securitatea națională au fost introduse ilegal și infracțiunile de corupție, Protocolul a făcut ca SRI să fie mai dihai decît fosta Securitate în materie de putere asupra României.