Situaţie gravă în Neamț! Medicii au ajuns cu întârziere la un COPIL de trei luni cu febră, din cauza VISCOLULUI care a lovit puternic în zonă

Situaţie gravă în Neamț! Medicii au ajuns cu întârziere la un COPIL de trei luni cu febră, din cauza VISCOLULUI care a lovit puternic în zonă

Intervenţie la limită în judeţul Neamţ! Salvarea a ajuns cu întârziere la un copil de trei luni cu febră din localitatea Icuseşti. Viscolul a lovit puternic în zonă, astfel că localnicii s-au trezit blocaţi de troiene, informează B1 TV.

”Am avut un copil de trei luni cu febră mare. De la ora 04.00 s-a intervenit cu mijloacele proprii, dar n-am putut, că avem un drum de cinci kilometri est-vest și avem pe unele porțiuni (zapada) și de doi metri. S-a intervenit cu prima autofreză mică și nu s-a putut, am intervenit apoi cu a doua freză mare și am ajuns în cele din urmă. Am scos copilul și la 09.30 a ieșit spre Spitalul din Roman, în condiții bune, cu medicii de pe ambulanțe”, a povestit primarul din Icusești, Săbărel Roșu. Primarul a mai spus că un om cu handicap a murit efectiv înghețat în casă, căci persoana care trebuia să aibă grijă de el l-a neglijat.

”Am ajuns la el, am intervenit cu două ambulanțe, l-am trimis, dar în cele din urmă, sincer îmi pare rău, mi-a declarat spitalul că a decedat”, a continuat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News