Sentință pentru pentru Guru Gregorian Bivolaru la Judecătoria Bistrița
- Mihail Popescu
- 13 septembrie 2017, 00:08
Pe siteul Judecătoriei Bistrița a fost postată o decizie pronunțată pe 7 septembrie. E vorba de un proces prin care Gregorian Bivolaru a cerut eliberarea condiționată.
Cererea a fost depusă pe 16 august, dar pe același site apar înregistrate mai multe procese cu același obiect, „cerere eliberare condiționată, petent Bivolaru C. Gregorian”. Unele au fost înregistrate pe 21 august și au termen în octombrie.
„Domnul B.G.”
Decizia din 7 septembrie este: „În baza art. 587 Cod procedură penală admite cererea de liberare condiționată formulată de domnul B.G., fiul lui Constantin , încarcerat în Penitenciarul Bistrița în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 2591/2016 a Tribunalului București, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 7784/2016. Dispune liberarea condiționată a petentului Bivolaru Gregorian. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 07.09.2017.”
Tensiunea așteptării
Nu se știe dacă Parchetul a contestat decizia, dar oficialii bistrițeni au spus că au timp să decidă dacă vor contesta sentința până pe 12 septembrie, ora 24.00. Gregorian Bivolaru, 64 de ani, a fost condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la șase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă. El a fost prins, în februarie 2016, la Paris și extrădat în România.