Șeful suspendat al CJ Buzău, Cristi Bîgiu, trimis de judecători în arest la domiciliu

Șeful suspendat al CJ Buzău, Cristi Bîgiu, trimis de judecători în arest la domiciliu

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristinel Bîgiu, aflat în arest preventiv din decembrie 2014 pentru luare de mită în formă continuată, va fi plasat în arest la domiciliu, a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis în locuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Cristinel Bîgiu şi al finului acestuia, Florin Colgiu, trimişi în judecată pentru luare de mită, conflict de interese în formă continuată şi tentativă de spălare a banilor, respectiv complicitate la aceste infracţiuni. Instanţa a admis contestaţia depusă de cei doi la decizia din 16 aprilie a Tribunalului Călăraşi, prin care a fost prelungită măsura arestului preventiv în cazul lor.

Decizie definitivă

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, iar cei doi urmează să fie eliberaţi din arest. Bîgiu şi Colgiu au domiciliile în Buzău. Cristinel Bîgiu şi Florin Colgiu au fost arestaţi preventiv, în 7 decembrie 2014, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, Marian-Cristinel Bîgiu, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi conflict de interese în formă continuată şi pentru tentativă de spălare a banilor, iar finul său, Florin Colgiu, pentru complicitate la aceste infracţiuni.

Potrivit DNA, Bîgiu a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, 12 infracţiuni de conflict de interese în formă continuată şi tentativă de spălare a banilor, în timp ce finul său, Florin Mădălin Colgiu, administrator al SC Alexandra SRL, a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată şi pentru complicitate la tentativa de spălare a banilor,ambii fiind în arest preventiv.

Directoarea judecată

De asemenea, în acelaşi dosar procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Gabriela Camelia Bădică, director în cadrul Asociaţiei pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat Călăraşi, pentru dare de mită. În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada noiembrie 2013 - decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău - funcţie de demnitate publică, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociaţia pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat (ADICA) Călăraşi, prin procedură directă, a două contracte, precum şi aprobarea plăţilor aferente, după recepţionarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale "Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău 2014-2020".

Cum se împărțea mita

Potrivit procurorilor DNA, suma de 45.000 lei a fost dată ca mită de către Gabriela Bădică, sumele de 45.000 lei, respectiv 6.500 lei (o parte din cei 50.000 lei) fiind cerute şi primite de către Colgiu, cunoscând că aceste sume proveneau din săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu îndeplinirea, de către Cristinel Bîgiu, a îndatoririlor de serviciu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău. În acest fel, afirmă procurorii DNA în rechizitoriu, Florin Colgiu l-a sprijinit pe Cristinel Bîgiu să primească şi să valorifice sumele de bani obţinute cu încălcarea legii.

În 6 decembrie 2014, Bîgiu a încercat, sprijinit de Colgiu, să ascundă o parte din suma primită cu titlu de mită prin plata, în numele SC Sigma Montaj, dar în beneficiul său, a unei rate de leasing pentru un utilaj industrial pe care-l deţinea în fapt.

Sechestru de tot râsul

În perioada 20 noiembrie 2012 - 12 noiembrie 2014, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Bîgiu a semnat 12 contracte cu două firme, cu o valoare de peste 7 milioane de lei, în condiţiile în care, începând cu iunie 2011, acesta beneficia, de la cele două firme, de suma de 1.034 euro, plus TVA, lunar, reprezentând contravaloarea chiriei unui utilaj industrial, pe care îl deţinea în fapt. Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de 11.900 lei, ridicată de la Marian Cristinel Bîgiu. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călăraşi.

Suspendat din funcție

Cristinel Bîgiu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Buzău după ce instanţa a transmis Prefecturii hotărârea prin care acesta a fost arestat preventiv, în 7 decembrie 2014. Şeful CJ Buzău, în vârstă de 47 de ani, a fost luat pe 6 decembrie 2014 de procurorii DNA de la locuinţa sa, după ce a fost prins în flagrant luând mită în parcarea din faţa blocului în care locuieşte. Bîgiu se află la primul său mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, fiind ales pe listele USL.

Cristinel Bîgiu a fost membru PNL timp de 17 ani, începând cu anul 1997, iar de-a lungul timpului a fost preşedinte al organizaţiei de tineret a PNL Buzău, preşedinte al filialei judeţene a partidului, vicepreşedinte la nivel naţional, ultima funcţie în PNL, înainte de a trece la PSD, fiind cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.

Fost senator

În 18 septembrie 2014, Bîgiu a anunţat că s-a înscris în PSD, în baza OUG 55, alături de 18 primari liberali din judeţ şi de alţi şase edili de la PDL, susţinând că a luat această decizie pentru binele judeţului. În perioada 1993 - 1994, Cristinel Bîgiu a fost contabil la Sigma Instal, după care a fost, până în anul 2000, şef compartiment import-export la S.C. Modern Shoes S.A, iar din 2000 şi până în 2004 a fost director general al S.C. Modern Shoes S.A. Din iunie 2004 şi până în ianuarie 2005, Cristinel Bîgiu a fost vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, iar din ianuarie 2005 şi până în mai 2007 a fost prefect al judeţului Buzău. Ulterior, el a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, funcţie deţinută până în noiembrie 2008. În perioada 2008-2012, Cristinel Bîgiu a fost senator.