Scormonind curios prin lada de zestre cu care limba română îşi face veacurile printre oameni şi o cară cu ea peste tot, am dat peste o expresie verbală foarte sugestivă: a vorbi gura fără el (verişoară primară cu a lua gura pe dinainte).
Vă daţi seama? Din primul moment, s-ar putea să avem de-a face cu un om bolnav. Care se scapă pe el. Verbal. Pur şi simplu, nu se poate ţine. N-are putere. E moale. Sfincterele minţii sale sunt defecte. Şi atunci, deşartă întruna tot felul de bălării, prostii, vorbe fără rost. Verzi şi uscate. Ca o moară desferecată. Deci, aceasta e varianta cu inevitabilul jenant, care se produce fără ca „emitentul” să vrea, supapa fiind inertă. O flatulaţie mentală. Există însă şi alte variante – aflate pe palierul opus – ce pornesc de la intenţia precis conturată de a provoca reacţii diverse, de la interogaţii şi panică, până la nedumerire, disconfort şi groază. Fireşte, scopul acestei acţiuni plastice, de remodelare a percepţiei uzuale, fiind de cele mai multe ori malefic, intenţiile nu pot fi declarate.
Deci, în afara unui sentiment de pudoare şi stânjeneală – pe care-l avem, de regulă, în faţa oricărui caz de dereglare (mai ales nevrotică!), uneori, cu vădite valenţe clinice, transmis de această parşivă „sectă a guranivilor” – efectul acţiunii este unul de stupefacţie. Firile mai moi, însă mai concesive, mai credule şi mai naive se lasă numaidecât adaptate la mesajul transmis cu bună (de fapt, rea!) ştiinţă, responsabilitatea găsirii cheii de descuiere a mesajelor rămânând în sarcina mefienţilor. A celor neîncrezători. A Tomanecredincioşilor!
Maşinăria de lansat enormităţi, din aerul stătut al gurii în văzduhul parfumat al patriei, să ştiţi că funcţionează impecabil. (NOTĂ: Păcat că spiritele înzestrate nu acordă mai mult timp de cercetare şi mai multă atenţie scormonirii aparatului de propagandă ce deturnează în aceste timpuri confuze destinul României. Fiindcă acolo, în măruntaiele lui infecte, ar avea parte de copleşitoare surprize, când vor descoperi legături, filiaţii şi conexiuni dintre cele mai insolite, ori simbiotice relaţii oculte între entităţi care, în mod normal, n-ar fi trebuit să aibă nicio legătură. Ar fi, dincolo de curiozitatea ştiinţifică, un act de terapie sanitară socială!). Diferenţa dintre postarea pe blogul unui jurnalist până acum stimabil a unei aplicaţii care, chipurile, măsoară gradul unui posibil cutremur în Bucureşti (ca şi cum în acest domeniu n-am avea destule „înmărmuriri”!), absurditatea fascinantă (emisă fără să clipească de către ministrul Muncii), cum că salariile de până la 4.000 se vor dubla, iar cele de peste 4.000 vor creşte cu 45 % şi, nu în cele din urmă, amendamentul la Codul Penal, propus de un senator PSD, prin care condamnaţii pentru luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu pot fi graţiaţi – deci, diferenţa dintre aceste anomalii este una doar de nuanţă. Adică, dintre inadvertenţă, incultură crasă şi ticăloşie penală.
În ceea ce-i priveşte pe autorii acestor trei elucubraţii – n-am dat decât aceste exemple, dar, din nefericire, ele sunt oribil şi dezgustător de numeroase în „secta guranivilor” – ei se situează într-o ipostază aproape tragică. Au – vorba uneia dintre marile scriitoare ale literaturii române, Hortensia Papadat- Bengescu – un „deficit colosal de existenţă”.
Recomandările noastre
