Matei este un băieţel de aproape 9 ani, elev în clasa a II a la unul dintre cele mai prestigioase colegii din ţară, C.N. „Fraţii Buzeşti” din Craiova. Cu toţii ne-am dorit să urmeze cursurile acestei şcoli, căci mama sa a absolvit şi ea acest liceu, acum predă celor din clasele superioare, iar eu, bunica, Gabriela Cojocăreanu, tocmai ce am ieşit la pensie după 25 de ani de activitate în acelaşi lăcaş educaţional...
Ca orice băieţel zburdalnic, îşi consuma energiile pe maşinuţe, pe jocuri, pe tot felul de „invenţii” cu piesele de Lego. Era evident că avea nevoie de ceva mai mult, să se desfăşoare.
Aşa că, în vara lui 2014, Matei poposea pentru prima dată pe un teren de tenis şi punea mâna timid pe o rachetă adevărată... A păşit cu niţică teamă pe terenul de zgură, s-a speriat puţin de „imensitatea” spaţiului de joc, dar a ascultat docil sfaturile antrenorului, a prins gustul mişcării controlate, aşa încât de abia aştepta după-amiezele când era dus la teren.
Idolul lui este Djokovic
Apoi, a fost înscris la competiţii mai uşoare, pe categoria lui de vârstă şi ne amintim şi acum cu încântare ziua când a primit prima lui diplomă de... „Locul I”: cât a privit- o, cât a admirat-o, cum şi-a aşezat-o la loc de cinste în camera lui şi cum spunea tuturor colegilor de la grădi cât de „greu” a fost în turneu..., iar aceştia îl priveau miraţi.
Pe peretele din camera lui Matei, cu timpul, diplomele au „făcut puişori”, spre încântarea lui şi a noastră, au apărut şi medaliile („Uite, buni, asta e din aur, nu vezi??”), chiar şi o cupă de care este tare mândru. Sigur că a fost pus la tot felul de încercări, i s-a schimbat categoria de vârstă, a jucat cu adversari mai mari decât el, a avut momente când s-a lăsat învins de lipsa de ambiţie, dar dragostea pentru sportul alb a sporit în urma unor astfel de încercări. Idolul său a devenit Djokovic, iar posterul acestuia tronează la loc de cinste lângă biroul lui. Ce încântat, ce fericit a fost când părinţii lui i-au făcut surpriza de a-l duce la meciurile de Cupă Davis de la Belgrad, în primăvara acestui an... Au plecat cu toţii la drum, Matei neştiind unde merge, iar părinţii oferindu-i tot soiul de „explicaţii” pentru ca surpriza să fie cât mai mare. Şi a fost, când s-a văzut în tribunele stadionului, când a asistat la meciuri de mare clasă, când a luat autograf de la Andy Murry, când a „vizitat” restaurantul din Belgrad în care Djoko îşi expune echipamentele originale de la meciurile sale.
Ce imbold mai mare poate fi pentru un copil de 8 ani? I-a stârnit dorinţa, voinţa şi l-a făcut să-şi promită că trebuie să fie mai ambiţios, că nu trebuie să se mai lase dominat de lacrimi, că trebuie să muncească mult, că undeva la capătul drumului se află împlinirea la care aspiră. La şcoală, este între primii din clasă şi dovedeşte acceaşi ambiţie de a-şi însuşi cât mai multe cunoştinţe.
Recomandările noastre
