Editura Evenimentul si Capital

Scandal dâmboviţean la Serviciile de Imigrări din SUA!

Autor: | | 102 Comentarii | 2698 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Adrian (Andy) Olariu, pastorul bisericii penticostale române "Ekklesia" din Peoria, Arizona are probleme acute cu Serviciul de Imigrări din SUA.

Olariu, cetăţean canadian, originar din Zalău, deţine funcţia de pastor al acestei biserici din anul 2014. În urmă cu aproximativ 15 luni acesta s-a deplasat la o nuntă în Kitchener, Canada, iar la întoarcere a avut surpriză neplăcută de-a nu mai fi lăsat de autorităţile americane să revină în Statele Unite.

Potrivit unor surse din interior, Andy Olariu este suspectat de fraudarea serviciilor de imigrare, acesta se presupune că ar fi făcut unele declaraţii false pentru a-şi ajusta statutul. În acest sens, Olariu ar fi raportat în dosar, contrar realităţii, faptul că domnia sa nu este angajat şi nu are un salariu în SUA ci trăieşte din "donaţii ocazionale". Pe site-ul bisericii Ekklesia, funcţia sa a fost recent modificată de la “pastor senior” la “pastor senior voluntar”, pentru a da credibilitate afirmaţiilor din dosar.

În al doilea rând, enoriaşii delcară faptul că pastorul Andy Olariu ar fi povestit în biserica locală dialogul pe care l-a avut cu lucrătorii de la serviciul de imigrări de la vamă, care l-au chestionat privind mobila şi lucrurile personale pe care le avea în camion când s-a mutat în Arizona, iar acesta le-a spus că e vorba de “obiecte pentru donaţie”.

Se pare că declaraţia respectivă a fost postată pe site-ul bisericii, iar ofiţerii de la Serviciul de Imigrări au dat peste ea într-un mod misterios.

“Nu cred că vreun membru a comunităţii noastre ar fi fost în stare să divulge acest lucru la Imigrări. Pur şi simplu nu ştim de unde au aflat de inadvertenţele din dosar”, ne-a declarat un enoriaş, susţinător înfocat al lui Olariu, unul din semnatarii petiţiei de la linkul de mai jos:

https://www.change.org/p/trent-franks-bring-pastor-andy-olariu-and-family-from-canada

Criticii acestei petiţii spun că iniţiatorii ei nu au explicat de fapt ce s-a întâmplat cu adevărat cu pastorul Olariu, făcând mai degrabă apel la unitatea creştină care nu are de-a face cu situaţia de faţă. De asemenea, susţinătorii domnului Adrian Olariu omit să menţioneze faptul că domnia să a încercat să "fenteze" serviciile de imigrări deschizându-şi o firma căpuşă în Arizona.

Acest caz, la fel ca multe altele, ilustrează foarte bine agilitatea unor lideri religioşi de-a manipula şi de-a juca apoi rolul de victime. Trăsăturile acestea sunt exploatate adesea pentru a acţiona în interesul propriu, dar în detrimentul comunităţii, care vede adesea în predicator un reper moral, un ghid spre corectitudine, transparenţă şi onestitate.

Scriitorul român Alexandru Vlahuţă afirmă: “Fără sinceritate nu faci nimic. Oricât vei fi de iscusit şi de şiret, oricât vei ştii să ticluieşti şi să sulimeneşti minciuna – ea rămâne tot minciună. Vei înşela pe un om, o generaţie, două, dar timpul… pe el nu-l vei înşela”.

Material compilat de Vlad Rotar

Pagina 1 din 1


Tag-uri: sua, scandal, pastor, olariu

Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate