Sărbătoarea cărții Bookfest 2015

Sărbătoarea cărții Bookfest 2015

Peste 1.000.000 de volume și 200 de edituri așteaptă cititorii la ediția jubiliară Bookfest. Cehia este Invitatul de onoare. Publicul are acces gratuit la evenimente

Salonul Internațional de Carte Bookfest a ajuns la cea de a zecea ediție. Sărbătoarea cărții va fi deschisă mâine, la ora 12.00, la Romexpo. Publicul are acces gratuit la evenimente și lansări ale unor autori de renume, spațiu de joacă pentru copii, dar și proiecții de film și concerte. Bookfest se închide duminică. În fiecare zi, programul începe la ora 10.00.

Unul din cele mai așteptate volume este „Primul pas”, de Klaus Iohannis, care va fi disponibil la standul Curtea Veche Publishing și va fi lansat de președintele României sâmbătă, 23 mai, de la ora 15.00. Cartea este o cronică a campaniei electorale de anul trecut, din perspectiva candidatului Klaus Iohannis. Este cea de a doua carte semnată Iohannis, după „Pas cu pas”, bestseller- ul anului 2014, care s-a vândut în 130.000 de exemplare.

Fostul președinte al României Traian Băsescu se numără printre protagoniștii volumului „Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, fost consilier prezidențial. Cartea va fi lansată duminică, 24 mai. Istoricul Lucian Boia prezintă: „Cum s-a românizat România”, apărută la editura Humanitas. „Supunere”, de Michel Houellebecq, un roman bestseller, care zguduie Occidentul, va fi lansat sâmbătă, 23 mai.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iulian Chifu și Alexandru Voicu vor lansa joi, la ora 17.00, la standul editurii RAO, cartea intitulată „Reconstrucție postconflict”. Alături de cei doi autori, la eveniment, vor fi prezenți prof. univ. dr. Teodor Meleșcanu, prof. univ. dr. gen. (r) Teodor Frunzeti, prof. univ. dr. Dan Dungaciu și prof. univ. dr. Cornel Codiță.

La același stand, dar vineri, de la ora 17.00, Marian Nazat lansează volumul „Jurnalul banalității”. Tot la RAO, dar de la ora 19.00, istoricul Alex Mihai Stoenescu va lansa cartea „Țiganii din Europa și din România”. Ca să vă faceți o idee, din cuprinsul cărții enumerăm capitolul care detaliază evoluția legislației internaționale privind statutul etniei romilor, cel care punctează dificultățile de gestionare a terminologiei etnice și rasiale sau cele care clarifică originea lor și rasa din care fac parte aceștia.

„Republica literaturii”

Invitatul de onoare al Bookfest este Cehia. Sub sloganul „Cehia - Republica literaturii”, Centrul Ceh a pregătit o serie de de 20 de evenimente menite să promoveze literatura cehă și să sporească interesul publicului român pentru autorii din această țară. Cinci autori cehi de primă mărime vor participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri sau mese rotunde.

Programul complet al evenimentelor Bookfest îl găsiți pe pagina oficială a salonului, www.bookfest.ro.