Rovana Plumb pregătește legea care va amnistia fi scal pensionarii și mamele

Rovana Plumb pregătește legea care va amnistia fi scal pensionarii și mamele

Confuzie pe marginea scutirii de plată a mamelor și pensionarilor datori la stat. Ieri, declarațiile au fost mai nuanțate: premierul și ministrul Muncii au vorbit despre diferența între amnistia fi scală și cea penală.

După declarațiile de joi, Ponta și-a nuanțat poziția și a spus că trebuie făcută distincție între amnistia fiscală și cea penală. Premierul a explicat că legea privind amnistia din cauza unor erori administrative va fi aplicată pentru persoanele care au beneficiat ilegal de diverse forme de sprijin financiar şi care acum sunt obligate să restituie banii. „Cine greşeşte de acum încolo, plăteşte. Sub incidența acestei legi vor intra toate acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin fie pensii, fie cum au fost indemnizațiile pentru mame, în care, din erori - vorbesc de parte administrativă, partea penală nu intră la Guvern - trebuie să dea nişte bani înapoi”, a spus premierul.

Fostul ministru de Finanțe,Gheorghe Ialomițianu, a calificat intenția Executivului de a elabora un act normativ de amnistie fiscală drept greșită dacă se va referi la cei care au încălcat legea și au obținut pensii pe baza unor documente false. „Ar trebui făcută o separare clară în lege între pensionarii care au obținut niște beneficii ilegal cu bună știință și cei care prin interpretarea legii sau dintr-un calcul greșit au fost scoși datori. Mai ales dacă aceștia din urmă au venituri foarte mici”, a comentat Ialomițianu.

Acesta a adăugat că alianța PNLPDL va înainta amendamente în favoarea acestei separări la dezbaterea legii în Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul aministiei fiscale generale, casele de pensii nu se vor mai putea constitui parte civilă, iar pedepsele sunt altele, mai blânde, întrucât se consideră că nu mai există prejudiciu material.

Într-o conferință-fulger la Ministerul Muncii, Rovana Plumb a venit cu noi declarații, susținând că acei funcționari care au calculat greșit pensiile vor fi puși să plătească.

Nu doar pensionarii, legali sau nu, au fost în atenția premierului, dar și mamele aflate în concediu de creștere a copilului și care au realizat venituri, deși legea în vigoare nu le permite acest lucru. „Curtea de Conturi s-a trezit că 12.000 de mame de acum 4-5-6 ani trebuie să dea nişte bani înapoi. Mi se pare incorect ca, după cinci ani, să îi ceri unei mame să dea nişte bani pe care i-a primit, nu i-a furat, nu i-a luat cu forța din casieria agenției”, a adăugat Ponta, pledând astfel pentru acoperirea unor ilegalități și pentru discriminare între pesoane care au respectat legea și altele care au încălcat-o.

Rovana Plumb a adăugat că în ordonanța care va fi prezentată Guvernului pe 20 august, mamele aflate în concediu de creștere a copilului vor putea realiza un venit de maximum 1.500 de lei pe an, pe lângă indemnizația de creștere a copilului (85% din veniturile din ultimul an, dar nu mai mult de 3.400 de lei pe lună).