De-a lungul vremii, oameni curajoşi au scris istoria. Personalităţi care au avut un crez şi au demonstrat că orice este posibil atunci când ai voinţă. Unul dintre aceștia este Dumitru Dan, un român care în anul 1916 a reuşit să facă ocolul pământului în opinci. A apărut pe paginile ziarelor din întreaga lume și a ajuns în Cartea Recordurilor, dar a rămas pentru tot restul vieții un profesor de geografie, la Buzău.

În urmă cu aproape 100 de ani, opincile lui Dumitru Dan au făcut înconjurul lumii. Au străbătut zeci de ţări şi mai multe continente. Acum se află într-un muzeu. Dumitru Dan, însă, este aproape necunoscut în Romania. Deşi a promovat ţara în lumea întreagă, tot ce a mai rămas de la cutezătorul român sunt câteva obiecte personale. Muzeul Judeţean din Buzău, Muzeul Sportului din Bucureşti şi Complexul Muzeal Iulian Antonescu din Bacău păstrează şi astăzi amintirile celui care în anul 1910 a străbătut lumea încălţat cu opinci. Un document excepţional rămas în grija muzeelor este înregistrarea vocii sale, potrivit digi24.ro.

„Călătoria mea în jurul lumii s-a înscris în istoria turismului mondial ca fiind cea mai cutezătoare şi mai mare drumeţie pe jos. Mă simt fericit că am putut oferi ţării mele o asemenea onoare”, spunea el în 1975. Dumitru Dan s-a născut în anul 1890, la Buhuşi, într-o familie modestă, cu şapte copii. Când a venit vremea facultăţii, Dumitru Dan a plecat din ţară. Avea ambiţii mari, mai ales pentru că în acele timpuri nu oricine reuşea să urmeze studiile universitare.

„Ca elev absolvent al liceului, cunoscând franceza şi germana, am scris în mai multe state din Europa să vedem dacă ne acordă vreo bursă. După un interval, primesc din Franţa o scrisoare în care spune că ne acordă cantina şi căminul cu 10 franci pe lună, scutire de taxă, scutire de cărţi. Ne-am bucurat foarte mult şi atunci am căutat aşa, ca să nu fiu singur, să fim mai multe persoane”, povestea Dumitru Dan în 1975.

Un anunţ dintr-un ziar francez le-a oferit cea mai mare provocare

Aşa i-a cunoscut pe tovaraşii lui de călătorie: Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu. Au pornit spre facultatea din Franţa pe jos, în costume naţionale, cu opinci în picioare şi cu instrumentele la braţ. Ca să câştige bani, au susţinut spectacole în toate marile oraşe prin care au trecut. Dumitru Dan şi Paul Pîrvu au studiat Geografia la Sorbona, iar Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, Conservatorul. În anul 1908, un anunţ dintr-un ziar francez le-a oferit cea mai mare provocare. Club Touring de France, o agenţie de turism, organiza un concurs unic în lume: ocolul pământului pe jos. Candidaţii puteau să îşi aleagă singuri traseul, dar nu aveau voie să plece cu bani de acasă. Premiul: un franc pentru fiecare kilometru parcurs.

La concurs s-au înscris 200 de participanţi, din toate colţurile lumii. Printre ei, şi studenţii români, care vorbeau mai multe limbi străine. Au ales cel mai lung traseu, de 100.000 de kilometri. După doi ani de pregătiri intense şi de documentare, s-a dat startul la 1 aprilie 1910. Fiecare concurent trebuia să pornească din capitala ţării natale.

Dumitru Dan şi Paul Pîrvu cunoşteau destul de bine geografia lumii. Astfel că au ales pentru grupul lor un traseu favorabil. Acest lucru i-a ajutat să reziste chiar şi în cele mai grele condiţii.

Mădălina Oprea este şefa secţiei de Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Buzău. De câţiva ani, şi-a dedicat întreaga activitate cercetării şi documentării călătoriei celor patru români. Subiectul ei de suflet ramâne însă Dumitru Dan, personajul central al aventurii. „El, practic, a fost, dacă vreţi, un ambasador al României în acea perioadă pentru că foarte mulţi nici nu ştiau unde e România pe hartă, atunci la început de secol XX”, spune ea.

După ani de cercetări, Mădălina Oprea a reuşit să refacă tot traseul celor patru români care au făcut înconjurul lumii in opinci. Temerarii au trecut prin 74 de ţări, 1500 de orase, 30 de colonii, cinci continente, 7 mări, 3 oceane şi de 6 ori pe la Ecuator. Au avut nevoie de 497 de perechi de opinci şi de 28 de costume naţionale pe care le primeau de acasă, în locuri stabilite din timp. În fiecare oraş în care ajungeau mergeau la autorităţi şi-şi anunţau prezenţa. Călătoria a fost plină de peripeţii.

„Au vizitat, desigur, mari oraşe, mari instituţii, cum ar fi spre exemplu Casa Albă, Congresul american, palate prezidenţiale. Clădiri în New York, muzee, British Museum şi aşa mai departe sau au traversat zile în şir deşerturi nesfârşite de nisip sau de gheaţă, neîntâlnind nici măcar o fiinţă”, spune Mădălina Oprea, citată de digi24.

Au depăşit situaţii greu de imaginat.

„În Africa, în călduri îngrozitoare, spune Dumitru Dan la un moment în memoriile sale ca li se lăţeau opincile din cauza nisipului fierbinte şi nu mai puteau înainta sau veneau furtuni de nisip şi-i acopereau pâna la brâu”, spune Mădălina Oprea. „Prin ţările călduroase unde era o temperatură de (plus) +40˚ C, căutam să mergem noaptea cu făcliile aprinse ca să speriem fiarele şi ne culcam noaptea în pomi”, povestea Dumitru Dan într-un interviu. Erau patru când au plecat în marea calatorie, dar în scurt timp Dumitru Dan avea sa ramână singur. Alexandru Pascu a murit la un an după începutul aventurii, în anul 1911, la Bombay, dupa ce un rajah i-a oferit opium. Acesta i-a fost fatal. Gheorghe Negreanu a alunecat într-o prăpastie în munţii Chinei.

„Cel de-al treilea - este de fapt vorba despre un abandon. Paul Pârvu, care a parcurs împreuna cu Harap, cățelul, aproape 90.000 de kilometri. A fost nevoit sa abandoneze în America, el contactase în timpul traseului un reumatism poliarticular foarte grav, care mai târziu a degenerat într-o cangrenă, fiindu-i amputate picioarele”, spune Mădălina Oprea. Dumitru Dan i-a făcut o promisiune prietenului său: trebuia să încheie cu succes cursa. Îi era mult mai greu să îşi câştige existenţa singur, dar a susţinut în continuare spectacole.

„Câștiga foarte bine şi în sală, unde avea chiar şi o glumă, spunea că intrarea este liberă, dar ieşirea se plăteşte”, spune muzeograful. În fiecare oraş prin care trecea apărea pe prima pagină a ziarelor. „Era o apariţie insolită, oriunde apărea în costumul nostru tradiţional românesc foarte frumos colorat, întotdeauna era foarte atent înainte de urca pe scenă la toate detaliile. Îşi dădea opincile cu bronz, pentru a fi cât mai strălucitor pe scenă”, spune Mădălina Oprea.

În anul 1916, după o călătorie de 6 ani în jurul lumii, deşi mai avea de parcurs doar 4000 de kilometri, Dumitru Dan a fost nevoit să se întoarcă acasă din cauza primului război mondial. A continuat însă călătoria în anul 1923. Pe vremea aceea nu existau foarte multe informaţii şi documente care să descrie cu exactitate călătoria lui Dumitru Dan. Din acest motiv, există oameni care o contestă. Dar cei care l-au cunoscut pe marele drumeţ au crezut cu tărie în experienţa sa.

„Părea un om foarte obişnuit. Nimic nu trăda omul care a realizat lucruri atât de extraordinare, de altfel era foarte modest, totul i se părea firesc... Avea o privire foarte luminoasă şi o vorbire foarte caldă”, spune profesorul universitar Silviu Neguț. Acesta era tânăr redactor la radio atunci când l-a cunoscut pe Dumitru Dan. Aflase despre călătoria lui încă de când era copil. Nu și-ar fi imaginat vreodată că vor deveni prieteni. „L-am întrebat eu: aţi mai repeta o asemenea călătorie? A zis: da, cum să nu? Pentru că sunt pregătit pentru aşa ceva. Păi cum aşa? Păi vezi, sunt slăbuţ, am sânge mult, ca urmare, eu rezist şi la cald şi la frig... Dar cu ce aţi vrea să călătoriţi? Cum cu ce? Pe jos”, povestește Silviu Neguț. Profesorul a fost cel care a propus înscrierea reuşitei lui Dumitru Dan în Cartea Recordurilor. Autorităţile din România nu îi recunoşteau meritele. Singura care l-a susţinut întotdeauna a fost soţia sa, Adelina. „Avea o soţie extraordinară... cum se uita la dânsul, la vârsta de 83 de ani și dânsa cred ca avea un an sau doi mai puţin, cum vorbea, cum se adresa, era ceva incredibil, ca într-o poveste de dragoste”, spune Silviu Neguț.

Chiar dacă există multe necunoscute despre viaţa lui de după călătorie, un lucru este cert: nu s-a îmbogăţit cu premiul de 100.000 de franci pentru că, până a intrat în posesia lui, francul s-a devalorizat foarte mult. Primul român care a făcut ocolul pământului pe jos, în opinci, a fost un modest profesor de geografie la Buzău, unde a trăit până în anul 1978. Şi-a păstrat toată viaţa curajul, ambiţia şi voinţa.

„Există oameni pentru care a visa înseamnă a hotărî şi a hotărî înseamnă a acţiona. Aşa a fost şi Dumitru Dan. Aceşti oameni fac acele lucruri şi pentru noi. Sunt nişte oameni foarte hotărâţi”, spune Silviu Neguț.