Pe cristoiublog.ro, unde cu rare excepţii beneficiez de cititori sincer interesați de confruntarea de idei, în timp ce pe Evenimentul zilei am parte de postări ivite parcă din mintea unor tipi care-și bat nevestele după ce s-au făcut praștie cu rachiu contrafăcut, cititorul Daniel Ene observă la un moment dat:

„Repetam: 3 ordonanțe în 2 ore, comisie juridică duminică (se întrunește cvorumul!), luni plenul încuviințează tot, pîna noaptea tîrziu, imediat, nici n-au apucat parlamentarii să ajungă în paturile amantelor, MO publică decizia aleșilor, marți e chemată, ținută 10 ore, 7 (?) capete de acuzare și, la final, dusă în arestul Poliției Capitalei.”

Cititorul nostru a postat această excelentă observaţie cu ceva timp în urmă. Ea se doreşte – şi chiar e – rezumarea întîmplărilor șocante din Cazul Udrea. Le-am putea adăuga, extrase din cercetarea Cazului, alte noi și strașnice minunății, unice nu numai în România Absurdistană, dar și în republicile bananiere din America Latină, unde sergenții stenodactilografi ajung șefi de stat, cum a fost cu Fulgencio Batista din Cuba.

Pe 4 februarie 2015, DNA trimite la Parlament trei cereri de începere a urmăririi penale și trei cereri de arestare preventivă.

Pe 9 februarie 2015, Parlamentul aprobă toate cererile DNA. Acțiunea DNA pute chiar din spațiul cosmic mirosită. Năpustirea asupra Elenei Udrea are loc după ce aceasta, pusă sub control judiciar de DNA, răspunde printr-un Denunț împotriva lui Florian Coldea și a Codruței Kovesi, urmat de mai multe atacuri publice la adresa celor doi. La vremea respectivă am scris că dezvăluirilor Elenei Udrea le lipseau datele concrete pentru a fi luate în serios nu numai juridic, dar și jurnalistic. Asta nu înseamnă însă că venite imediat după reacția Elenei Udrea, cele șase cereri din parte DNA nu puțeau de rupeau pînă și nasului procurorilor DNA. Să zicem că parlamentarii au renunțat la dreptul lor de a judeca cu o inteligență chiar și de oaie de teracotă, drept pentru care nimeni dintre aleși nu s-a întrebat dacă nu cumva acțiunea DNA lasă impresia unei răzbunări prostești. Dar asupra momentului de Cartea Recordurilor, ca pentru un parlamentar să se ceară dintr-un singur foc trei arestări preventive și trei începeri de urmărire penală, nimeni nu a avut nici cea mai mică nedumerire. Din cele trei cereri de arestare preventivă aprobate de Parlament, DNA rămîne cu una după judecarea Cazului la Înalta Curte. Ar fi fost normal ca, beneficiind de această aprobare, DNA să meargă din nou la Înalta Curte și să ceară arestarea preventivă a Elenei Udrea. Nu se întîmplă asta.

Pe 16 februarie 2015, DNA înaintează Parlamentului alte două noi cereri:

Una de începere a urmăririi penale și alta de arestare preventivă.

Deși avea la dispoziție o aprobare de arestare preventivă, DNA mai cere una Parlamentului.

Se spune că-n Parlamentul României sunt și persoane care au absolvit o facultate de Drept. Nu neapărat la o fabrică de diplome. Dintre aceste persoane, nimeni n-a îndrăznit să se întrebe – nu în Plen, Doamne ferește! – ci într-o intervenție televizată, de ce mai era nevoie de o cerere de arestare preventivă dacă DNA dispunea deja de una?

Nimeni dintre aleșii Poporului nu s-a întrebat.

Și astfel, Parlamentul României, instituția care, constituțional, conduce țara, a ajuns să intre în Cartea Recordurilor aprobînd prin vot în nici două săptămîni, patru cereri de arestare preventivă și patru cereri de urmărire penală pentru un singur parlamentar.

Dacă am fi avut o ghilotină, Elena Udrea ar fi fost ghilotinată de opt ori.

În timpul campaniei prezidențiale, cînd mulți cereau ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe în cazul de incompatibilitate al candidatului Klaus Iohannis, am susținut că Justiția e oarbă, dar nu proastă. Am vrut să zic prin asta că Justiția, asemenea oricărei instituții omenești, judecă după lege, dar ține cont și de realități, între care și opinia publică. În cazul O.G. Simson, Justiția americană s-a văzut nevoită să ia în calcul explozia afro-americanilor și prin urmare a tranșat în favoarea boxerului într-un dosar ce putea primi și soluția contrară. Dacă ÎCCJ s-ar fi pronunțat în campanie, mai mult ca sigur, deși teoretic independentă, ar fi fost acuzată de implicare în bătălia politică. Dacă-l declara incompatibil pe Klaus Iohannis, îl scotea din cursă la masa verde, ceea ce ar fi riscat uriașe frustrări în electoratul de Dreapta. Dacă-l declara compatibil, lăsa impresia celor care-l votau pe Victor Ponta, c-a jucat în favoarea celuilalt candidat. Pînă la urmă, deși nițel cu cîntec, Înalta Curte a amînat pronunțarea pînă după alegeri. Justiția s-a dovedit înțeleaptă, deși oarbă. Pentru că orb înseamnă că nu vezi, dar asta nu înseamnă că nici nu gîndești.

S-a făcut următorul calcul.

Dacă Klaus Iohannis pierde alegerile, îl declarăm incompatibil fără nici un risc. Dacă le cîștigă, îl declarăm compatibil fără nici o problemă.

Ce s-a manifestat aici?

Înțelepciunea Justiției, înțelegînd prin asta luarea în calcul a adevărului că magistrații nu lucrează în spațiul dintre planete, al Golului absolut, ci într-o anume societate, de la un anume timp.

Sub acest semn, se înțelege că DNA nu poate să nu țină cont de imaginea sa publică de obiectivitate, de absență a emoțiilor în abordarea luptei împotriva corupției. DNA e obligată să țină cont de asta, deoarece fără sprijin popular, chiar dacă deține cătușele, o instituție de forță sfîrșește prin a avea probleme.

În cazul Elena Udrea constatăm o evidentă nepăsare față de imaginea publică de obiectivitate, de supunere doar Dreptății și nu Ranchiunelor.

Despre prestația DNA în cazul Udrea, Cătălin Tolontan scrie pe blogul său:

„Procurorii au cerut arestarea și în acest caz și în alt dosar. «E o nervozitate evidentă a DNA în acest potop de cereri de arestare»”.

Cătălin Tolontan se definește prin prudența aserțiunilor, ambiționînd să se păstreze în hotarele jurnalismului de tip american, bazat pe fapte și nu pe emoții. Eu însă, sătul să mai fiu prudent în fața instaurării unei Republici a coloneilor de la DNA, voi afirma că prestația în cazul Elenei Udrea se definește prin formula Ni se rupe de ce crede opinia publică!

De 25 de ani, de cînd urmăresc viața noastră politico-juridică, n-am întîlnit un caz asemănător celui al Elenei Udrea. N-am întîlnit nici în Istoria României. Cu excepția Procesului Nicolae Ceaușescu, regizat de niște Ion Iliescu în stil stalinist, singurul pe care-l știa din viața și activitatea sa, n-am întîlnit o prestație mai otova, mai primitivă, mai abuzivă, mai nervoasă, ca-n cazul Elenei Udrea. Cu excepția ofițerilor acoperiți, cei care visează la o Republică a Procurorilor, în care ei desigur, să fie ocoliți, pentru că sînt cu anti-corupția, jurnaliștii au sesizat și denunțat absența oricărei preocupări de a nu se vedea că pute.

Dimpotrivă, caz unic în Istoria României, în cazul Elena Udrea am avut impresia că principala preocupare a DNA e să ne arate că pute, că face abuzuri, că puțin îi pasă de drepturile omului, de opinia publică.

Repet, nu pentru a evita interpretările tendențioase din partea ofițerilor acoperiți din presă, trubadurii de fiecare zi ai unei instituții de forță, pentru că are la dispoziție cătușele, ci pentru a fi corect cu mine însumi.

Poate că acuzațiile sunt îndreptățite. Poate că sunt din punct de vedere al Adevărului corecte, iar din punct de vedere al demonstrării juridice a Adevărului catastrofale.

N-are importanță.

Noi nu discutăm aici dosarele.

Noi discutăm impresia pe care o lasă în opinia publică minim întreagă la minte de la noi, cea care nu se îmbată de zornăitul cătușelor ca de vederea sîngelui, întreaga campanie declanșată de DNA împotriva Elenei Udrea.

S-ar putea pune aberațiile DNA în acest caz pe seama unei cruciade personale a Codruței Kovesi. Denunțul Elenei Udrea conține un pasaj, comentat de mine, trecut sub tăcere de presă, care mi-a confirmat credința că lupta împotriva corupției e folosită de Codruța Kovesi pentru a-și rezolva complexele intime.  E suficient să vezi ura deontoloagelor din presă față de Elena Udrea, pentru a înțelege starea de spirit a Codruței Kovesi cînd vine vorba de Elena Udrea. Da. Dar în timp ce deontoloagele o pot înjura în scris pe Elena Udrea, Codruța Kovesi o poate aresta!

Eu însă nu cred că Scandalul Elena Udrea dă seamă doar de complexele de Richard al III-lea în variantă shakespeariană ale celei care e șefă de 10 ani numai și numai datorită lui Traian Băsescu. Eu cred că Scandalul Elena Udrea a fost un test pentru opinia publică, pentru presă, pentru ONG-uri, pentru Parlament ca să se vadă cît de căcăcioși sunt toți: jurnaliști, oameni de afaceri, parlamentari, politicieni, patroni de televiziune.

Să luăm pe rînd noutățile în cazul Elena Udrea:

1. Lipsa oricărei griji de a nu părea punere pe coji de nucă a celor care crîcnesc împotriva DNA. Sînt de acord că Elena Udrea a avut și are o strategie de apărare prin atacare. Numai că în locul unei strategii inteligente,  DNA a optat pentru strategia lui Te-ai luat de mine? Lasă că-ți arăt eu! A fost un semnal nu numai pentru cei corupți, dar și pentru cei care ar cuteza să aibă obiecții față de abuzurile DNA. Tot mai mulți jurnaliști cu care vorbesc la telefon se apucă, în toiul nedumeririlor mele față de prestația DNA, să înalțe elogii DNA. De la unii, cu care am putut vorbi și între patru ochi, am aflat că se tem de DNA. Bine, bine, le spun unora, dar tu nu faci afaceri. Da, nu fac, dar DNA îmi poate fabrica imediat un dosar. Ia vreun interlop și-l pune să facă un denunț sub amenințarea că altfel îl arestează preventiv.

După convocarea la DNA pentru a fi pusă sub control judiciar, Elena Udrea a contracarat, lansîndu-se într-un șir de acuzații publice față de SRI și DNA, dar mai ales depunînd un Denunț.

Am susținut și susțin că Denunțul n-are valoare juridică, iar dezvălurile nu conțin date sau documente în stare să le transforme într-un punct de plecare pentru a investigați juridică sau chiar jurnalistică. La ce mă așteptam din partea unei instituții preocupate de imaginea de independență, de răceală de bisturiu în numele Justiției? La neluarea în seamă a Elenei Udrea. Declarația Codruței Kovesi de după interviul din Hotnews lăsa împresia unei reacții nimicitoare prin superioritatea morală. Dacă Elena Udrea era lăsată în plata Domnului, ancheta urmînd să se desfășoare implacabilă, după cîteva zile de agitație mediatică, Elena Udrea ar fi dispărut din peisaj. Apariția unor noi dosare peste cîteva săptămîni ar fi răspuns și condiției de timp necesar pentru a întocmi anchete temeinice. Nu s-a întîmplat așa. N-au apucat să se răcească vorbele electronice ale Elenei Udrea că DNA a și anunțat solicitarea de urmărire penală în trei dosare și de trei arestări preventive. Poate că mersul anchetei cerea asta. Numai că, așa cum am arătat și-n cazul Procesului lui Klaus Iohannis, Justiția e oarbă, dar nu tîmpită. Așa cum în cazul Klaus Iohannis s-a ținut la imaginea de neimplicare în campania electorală prin amînarea pînă după alegeri, și acum, în cazul Elenei Udrea se putea ține la imaginea de răceală obiectivă. N-a fost așa. Reacționînd imediat cu trei dosare și trei arestări preventive, DNA a lăsat imaginea de instituție care a reacționat din motive de răzbunare. După publicarea Denunțului, care aducea amănunte jenante despre Codruța Kovesi, DNA a anunțat solicitarea de alte două urmăriri penale și de o nouă arestare preventivă. Față de o asemenea reacție, sînt posibile următoarele ipoteze:

a. Codruța Kovesi se teme de alte dezvăluiri, de data asta mult mai precise, și, pentru a le bloca, a purces la îngroparea Elenei Udrea sub o lespede de dosare, și la compromiterea credibilității printr-o succesiune de documente date presei mai mult sau mai puțin ascultătoare.

b. Codruța Kovesi nu e obișnuită cu acuzații aduse în public și, prin urmare, și-a ieșit din minți la acuzațiile Elenei Udrea.

Fără a exclude explicațiile de mai sus, noi credem în valabilitatea alteia, mult mai subtilă:

Prin tot ceea ce a făcut în cazul Elenei Udrea, DNA a ținut să ne arate că orice încercare de a pune la îndoială Măreția DNA se pedepsește pe loc și în proporție de masă. DNA a fost o răsfățată a presei de ofițeri mai mult sau mai puțin acoperiți. Procurorii, șefii DNA, de la Daniel Morar pînă la Codruța Kovesi, s-au obișnuit cu răzgîierile, cu deciziile necondiționat aplaudate. Prin pedepsirea ostentativă a Elenei Udrea, DNA a ținut să să ne dea un semnal:

Nu acceptă decît serenadele, și acelea murmurate, ca să n-o deranjăm pe Codruța Kovesi cînd se uită în oglindă.

2. Un adevărat pachet de solicitări puse pe masa Parlamentului. În cazul unei singure persoane: patru cereri de începere a urmăririi penale și patru cereri de arestare preventivă. Din punct de vedere constituțional, Parlamentul trebuie să se pronunțe în privința imunității pentru a evita abuzurile împotriva parlamentarilor. Prevederea n-a fost pusă întîmplător. În România postdecembristă a rămas năravul dictatorial de a folosi procurorii pe post de prostituate ale politicii. Prin urmare, în România postdecembristă nu sînt excluse abuzurile de Poliție Politică ale DNA, al Parchetului împotriva unor parlamentari incomozi.

În cazul Elenei Udrea ne aflăm în fața unui abuz al DNA.

Un abuz făcut dinadins ca să pută, pentru a vedea dacă Parlamentul va avea vreo obiecție.

Parlamentul n-a avut, deși ar fi fost normal să respingă măcar una dintre cereri.

Măcar așa, pentru a dovedi că nu e un Parlament al Republicii coloneilor de la DNA.

Și astfel, DNA a mai făcut un test.

Cel menit a verifica dacă Parlamentul e alcătuit din căcăcioși sau din reprezentanți ai națiunii.

O dată testul trecut cu brio, DNA poate merge mai departe pe drumul Republicii procurorilor.

N.B. Prin jeluirea de luni din Parlament, o înțeleg pe femeia Elena Udrea. N-o mai înțeleg însă pe politiciana Elena Udrea:

Să încerci să impresionezi pe alde Ludovic Orban, mai ales că nu era sigur dacă era treaz, mi se pare o uriașă neghiobie!