Religia cu cea mai rapidă răspândire este islamul. Peste câțiva ani musulmanii voi fi la fel de mulți ca și creștinii

Religia cu cea mai rapidă răspândire este islamul. Peste câțiva ani musulmanii voi fi la fel de mulți ca și creștinii

În anul 2050, numărul musulmanilor de pe glob va fi aproape la fel de mare ca al creştinilor. Iar în 2100, musulmanii ar putea fi chiar mai mulţi decât creştinii. Acestea sunt rezultatele unui amplu studiu realizat de o asociatie americană.

Occidentul consideră că viitorul îi va fi modelat de continua dezvoltare tehnologică. În 2050, am putea avea aparate cu funcţii extraordinare, iar roboţii vor putea prelua o mare parte din muncile oamenilor. Numai că, în felul acesta, oamenii ar avea mai mult timp liber să meargă la biserică.

În următorii 35 de ani, religiile lumii nu vor pierde din forţă. Din contră. Cel mai mare avânt îl va avea islamul. În 2010, erau 1,6 miliarde de musulmani pe glob. În 2050, vor fi cu peste un miliard mai mult. Adică 2,76 de miliarde. Şi creştinismul câştigă adepţi. Însă într-un ritm mult mai scăzut. În 2050 vor fi aproape 3 miliarde de creştini în lume conform unui studiu realizat de Pew Research Center.

În condiţiile în care populaţia globului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, în 2050, 6 din 10 oameni vor fi creştini sau musulmani. În unele ţări, creştinii nu vor mai reprezenta peste 50% din populaţie. Printre ele: Australia, Marea Britanie, Franţa, Macedonia, Noua Zeelandă, Bosnia-Herţegovina, Olanda.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cercetătorii de la Pew Research Center au privit chiar mai departe în viitor. Au ajuns la concluzia că, până în 2100, musulmanii îi vor depăşi numeric pe creştini. În aceste condiţii, mulţi analişti vorbesc despre o luptă pentru putere în interiorul lumii musulmane.