Radu Berceanu: Dacă Dreapta face un pas greșit, câștigă PSD-ul și apoi ZECE ANI ne vom uita în oglindă spunându-ne cât de tâmpiți am fost

Radu Berceanu: Dacă Dreapta face un pas greșit, câștigă PSD-ul și apoi ZECE ANI ne vom uita în oglindă spunându-ne cât de tâmpiți am fost

Într-un interviu acordat Ziare.com, fostul lider PDL, Radu Berceanu, a făcut o analiză a candidaţilor la prezidenţiale şi a atras atenţia asupra faptului că în acest moment prima şansă o are Ponta cu PSD. El a mai spus că dacă Dreapta face un pas greşit, va câştiga PSD şi apoi ,,10 ani ne vom uita în oglindă spunându-ne cât de tâmpiţi am fost. Ponta e în stare de chestii mult mai rele decât Năstase". Totodată, Radu Berceanu dezvăluit cum a picat guvernul Ungureanu la moţiunea de cenzură din 2012.

Întrebat dacă crede în fuziunea dintre PDL si PNL, Berceanu a răspuns: "Cu toată tăria. Este "meritul" de necontestat al lui Ponta şi al PSD că, în sfârşit, au făcut în aşa fel încât s-a lămurit toată lumea de pe dreapta că trebuie să facă o forţă unificată".

Berceanu a mai spus că fuziunea trebuie facuta pâna la 1 iulie." Cu cât se stă mai mult să se ţeasă, să se coasă, cu atât se găsesc diverse chestii greu de înghiţit".

Despre alegerile prezidențiale, Berceanu a spus că sunt unii extrem de agitați să ajungă candidați, cum ar fi Mircea Geoană și Mihai Răzvan Ungureanu."În general, sunt hotărâţi exact cei fără şansă. Îl văd pe Geoană care se agită, nicio şansă. Pe Ungureanu, nicio şansă".

Ne puteți urmări și pe Google News

MRU a pierdut funcția de premier pe mâna lui, a mai spus Berceanu. "Era prea sus. Se credea cu Bodo Hombach sau pe la SIE, într-un alt mecanism. Dacă avea o majoritate de 65%, stătea liniştit. Dar când eşti la limită, te ocupi de asta cu toţi miniştrii tăi, cu toată colecţia ta de "pafaristi". Un ministru care ştie că vine moţiunea discuta la grupul parlamentar să vadă ce probleme sunt, care cum voteza. Şi apoi spun că au fost trădaţi. Pe naiba", a arătat Berceanu.

"Aşadar, PDL l-a făcut premier, ce neam de neamul lui nu a fost şi nici nu va mai fi vreo 50 de generaţii de acum încolo, şi când a văzut că partidului asta, cu bune şi cu rele, îi era greu, n-a venit să pună umărul, să muncească, cum a făcut Predoiu. Dacă făcea chestia asta era demult preşedintele PDL şi candidatul PDL la prezidenţiale. Eu l-am chemat în partid, să construim", a mai spus Berceanu.

Dacă mâine începe campania, Victor Ponta "îi mănâncă la televizor şi pe Iohannis, şi pe Predoiu", a mai spus Berceanu. Cătălin Predoiu și Klaus Iohannis sunt la fel de buni ca prezidențiabili. "Pe Iohannis nu l-am văzut niciodată vorbind cu două persoane. El vorbeşte cu microfonul. Sigur a fost primar bun la Sibiu, dar e adevărat că nu e greu să fii primar bun când ai bani cu lopata. Toţi primarii care au bani mulţi sunt de neclintit", a mai spus Berceanu.

"Victor Ponta e fraier"

Ar fi bun un tandem Iohannis - Predoiu, a mai spus Berceanu. "Chestia asta ar mai tăia ciocul celor cărora nu se băgă în bătălie, dar stau şi ţes că păianjenii şi se visează premieri. În plus, cel care pierde nu ar pleca supărat şi toată lumea ar sta la vâsle. Poate fi o soluţie foarte corectă".

PSD ştie că trebuie să câştige preşedinţia, dar Victor Ponta zice că e suficient de tânăr să mai fie premier nu ştiu câţi ani şi apoi să ajungă preşedinte, a mai spus Berceanu." E fraier. Dacă el mai rămâne premier, nu îl mai alege nimeni nimic, se termină de tot. Acum a mimat el câte ceva, nu s-a prins toată lumea. Dar se şi teme. Dacă pierde, pierde şi partidul, şi guvernul, tot, ca Geoana. De aia parcă ar vrea, parcă n-ar vrea. Ponta vrea să aibă un candidat pe care să-l pună el şi de care să fie sigur că va câştiga. Nu există aşa ceva. Visează de pomană".

În acest moment, prima șansă o are Victor Ponta cu PSD, iar Dreapta trebuie să fie conștientă de asta. "Dacă facem cel mai mic pas greşit, le creăm posibilitatea să câştige şi apoi 10 ani ne vom uita în oglindă spunându-ne cât de tâmpiţi am fost. 10 ani în care Ponta va fi preşedinte cu premier cine va vrea el, când va vrea el de câte ori va vrea el. Şi dacă va fi aşa, să nu mârâie nimeni".

Victor Ponta este mai rău decât Adrian Năstase, crede Radu Berceanu. "Pe Năstase îl mai împiedicau lucrurile pe care le-a mai citit. Dacă nu le ştii, dai cu pumnul şi spargi geamul. Năstase ştia că dacă sparge geamul cad cioburi. Ponta n-are de astea. El e Che Guevara. După părerea mea, Ponta e în stare de chestii mult mai rele decât Năstase", a mai spus Berceanu.