Protocol controversat între Patriarhie și Ministerul Educației
- Daniela Șerb
- 2 iunie 2014, 00:26
Un document secret semnat între Biserică și Ministerul Educației readuce în discuție religia în școli.
Un protocol semnat săptămâna trecută, joi, între Biserica Ortodoxă Română (BOR), Ministerul Educației Naționale (MEN) și Secretariatul de Stat pentru Culte însă nefăcut public de niciuna dintre cele trei părți a iscat un adevărat scandal după ce reprezentanții Asociației Secular- Umaniste din România (ASUR) s-au declarat extrem de preocupați de maniera în care BOR „primește noi drepturi de imixtiune în sistemul de învățământ” și au cerut publicarea de urgență a documentului semnat între cele trei instituții de stat.
Potrivit ASUR, în baza noului document, preoții și ierarhii bisericești vor putea veni în inspecție la orele de religie, iar postul profesorului cu această specialitate va depinde de avizul ierarhului local. Retragerea motivată a acestui aviz va duce la încetarea de drept a contractului de muncă.
Pricopie: „Nu e vorba despre amestecul Bisericii”
Potrivit reprezentanților BOR însă este vorba despre un document de colaborare instituțională. Într- un comunicat postat pe site-ului agenției de presă a Patriarhiei, se spune că protocolul stabilește cadrul cooperării între cele trei instituții “în scopul îmbunătățirii calității procesului educațional prin asumarea coresponsabilității și competenței fiecărei instituții semnatare”, fără a da mai multe amănunte.
Ieri, ministrul Educației, Remus Pricopie, a respins ideea amestecului Bisericii în educație și a explicat că: “Nu este vorba de amestecul Bisericii în actul de învățământ, dar așa cum învățământul medical se face în parteneriat cu spitalele, învățământul militar se face în parteneriat cu Ministerul Apărării, de Interne, după caz, este absolut normal ca și alte tipuri de învățământ, de exemplu facultățile de teologie, în momentul în care reglementezi trebuie să ții cont și de specificul specializării”.
Dacă este să dăm crezare reprezentanților Ministerului și ai Patriarhiei este vorba doar despre o actualizare a unor acte normative din 1990. Cea mai simplă cale de a afla adevărul e publicarea documentului.