Primele declarații date de Dan Petrescu din postura de antrenor al echipei ASA Târgu Mureș
- Andrei Călin
- 11 iunie 2015, 17:37
Dan Petrescu a devenit, astăzi, antrenorul echipei ASA Târgu Mureș, vicecampioana României. „Bursucul” a afirmat că va lucra sub presiune, dar va încerca să repete sezonul bun pe care l-au avut ardelenii.
După mai multe zile de negocieri, Dan Petrescu a semnat cu formația ASA Târgu Mureș, iar astăzi a susținut o conferință de presă. Tehnicianul a vorbit despre presiunea care există la gruparea „roș-albastră”, după reușitele din sezonul trecut, și a afirmat că va încerca să nu coboare ștacheta.
„Sunt fericit că am reuşit să ajung aici, greul de-abia acum începe. Sunt foarte fericit că am reuşit să ajung la un club care a terminat sezonul trecut pe locul doi. Sper să reuşim cel puţin să facem acelaşi lucru anul viitor. Presiunea e mult mai mare, pretenţiile sunt mai mari. Dacă anul trecut obiectivul era să rămânem în prima divizie, cu siguranţă anul acesta obiectivele vor fi altele. O presiune mai mare va avea doar Steaua. Sper să aduc rezultatele pe care le doreşte oraşul, conducerea. Va fi foarte greu să repetăm performanţa de anul trecut, dar nu imposibil. Nimic nu este imposibil dacă munceşti bine", a spus Petrescu.