PRIMELE DATE despre evoluția la trei luni: Economia a crescut, spune Ponta. Încasările sunt sub așteptări
- Raluca Florescu
- 9 aprilie 2014, 18:46
România a înregistrat creştere economică pe primul trimestru, în special în industrie, a spus, ieri, premierul Victor Ponta.
În primele trei luni din an încasările la buget au fost mai mari decât anul trecut în aceeași perioadă, dar sub așteptări, a mai spus premierul, citat de Agerpres.
Ponta a reamintat în debutul ședinței de Guvern că ministrul de Finanţe şi ministrul Bugetului sunt în vizita anuală la instituţiile financiare internaţionale. „Cei doi miniştri discută despre faptul că şi primul trimestru certifică un nivel de creştere economică, o creştere în industrie în special, care ne dă voie să fim optimişti şi pentru 2014, încasări mai mari decât în 2013, dar mai mici decât planul, dar şi cheltuieli mai mici”, a declarat premierul.
„Însă esenţial este să ne atingem obiectivele pentru acest an şi anume aplicarea sistemului privind suportarea de către Guvern a jumătate din costurile salariale pentru cei care creează locuri de muncă noi, avem împreună cu domnul Jianu programul de minimis de evaluat şi de implementat, scutirea de impozit a investirii profitului şi un vot politic foarte clar în Parlament din partea tuturor grupurilor parlamentare pentru negocierea de la începutul lunii iunie cu scăderea CAS”, a afirmat prim ministrul.
Totodată şeful Executivului a atras atenţia ministerelor responsabile pentru gestionarea fondurilor europene că rata de absorbţie de 35% de anul trecut nu este suficientă.