Primarul interimar Decebal Făgădău eficientizează „Pomana lui Mazăre”. Vauchere pentru achiziţia de alimente

Primarul interimar Decebal Făgădău eficientizează „Pomana lui Mazăre”. Vauchere pentru achiziţia de alimente

Cei aproape 50.000 de constănţeni care beneficiază de pachetele cu alimente vor primi chestionare de la primarul interimar Decebal Făgădău, „amărâţii” urmând să fie întrebaţi dacă vor alimentare prin centrele de distribuţie din oraş, sau prin acordarea de vauchere pentru achiziţia de alimente.

Pensionarii constănţeni au primit vestea că, în ultimele trei luni ale anului, din pachetul de alimente va lipsi sticla de ulei, urmând să se mulţumească, deocamdată, cu un pui congelat şi câte un kilogram de zahăr, făină şi orez.”Dumnezeu ne-a dat o vară mai secetoasă, producţia de floarea soarelui a scăzut dramatic, iar preţul uleiului a crescut, depăşind plafoanele ofertanţilor”, explică economistul Decebal Făgădău. Dar „beneficiarii” nu trebuie să se îngrijoreze. După finalizarea unei noi licitaţii „vom acorda retroactiv, în completare, şi uleiul”.

Dar „subiectul extrem de important” pentru Decebal Făgădău, candidatul  PSD la primăria Constanţei în alegerile locale din 2016, este modul de distribuire a ajutoarelor alimentare. Impulsionat de faptul că „economia naţională a dat nişte semnale pozitive” dar şi temător că „preţul alimentelor fluctuează”, el s-a gândit să-i chestioneze pe beneficiari. „Dacă vom continua să acordăm ajutoarele, ca şi până acum, de opt ori pe an, transpuse în pachete fizice care să vină să suplinească coşul zilnic al beneficiarilor, sau să discutăm despre posibilitatea de a acorda vauchere pentru achiziţia de alimente”.

Chestionarul va fi distribuit în luna noiembrie, odată cu pachetele alimentare. În luna decembrie, când „amărâţii” se vor prezenta să ia ultima „pomană” din acest an, vor înapoia şi chestionarul completat. „Pot opta şi pentru schimbarea alimentelor, poate nu toţi vor orez şi cer mai mult zahăr, de aceea vreau să intru în dialog cu beneficiarii, pentru a eficientiza nu doar cantitatea ci şi calitatea ajutoarelor pe care le acordăm”, spune Decebal Făgădău. El confirmă însă că şi în această iarnă, oamenii vor sta la coadă în frig, faţa centrelor de distribuţie, pentru a primi „pomana”. Procedurile pentru implementarea sistemului cu vauchere sunt „destul de greoaie”.

Ne puteți urmări și pe Google News