PREȘEDINTELE catalan ar putea fi ARESTAT, din cauza referendumului pentru INDEPENDENȚA față de Spania
- Simona Stupar
- 26 septembrie 2017, 12:38
Procurorul șef al Spaniei a refuzat, ieri, să excludă un posibil ordin privind arestarea președintelui catalan, în timp ce autoritățile spaniole continuă să ia măsuri împotriva referendumului pentru independență din regiune.
Jose Manuel Maza a declarat că președintele regional Carles Puigdemont ar putea fi acuzat de nesupunere civilă, abuz de putere și utilizarea abuzivă a fondurilor publice, pentru că a decis continuarea pregătirilor pentru referendumul din 1 octombrie.
„Este o decizie posibilă, dar pe care nu ne-am gândim încă să o luăm”, a spus Maza într-un interviu la postul de radio Onda Cero, citat de publicația The Telegraph.
Premierul Mariano Rajoy, care se întâlnește cu președintele american Donald Trump, la Washington, azi, a spus, în mod repetat, că votul, despre care partidul său susține că este ilegal și neconstituțional, nu va avea loc.
Legislația care stă la baza organizării acestui referendum a fost suspendată deja de Curtea Constituțională a Spaniei.
Liderii catalani au răspuns că ei au dreptul de a-și decide viitorul, chiar dacă nu este permis de Constituție. Madridul a răspuns cu „artilerie grea”, pe care o are la dispoziție pentru a bloca votul, încercând să oprească organizarea scrutinului care se dorește a avea legitimitate.
Luni, polițiștii au convocat la audieri 17 persoane care au dezvoltat platforme web dedicate referendumului interzis. Ele sunt acuzate de „diseminarea unor informații pentru ca oamenii să participe la un referendum declarat ilegal de Curtea Constituțională”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.
În acest timp, polițiștii au percheziționat biroul primarului orașului Oliana, Miquel Sala, unul dintre cei 700 de primari anchetați pentru că au promis că vor coopera la organizarea referendumului.
Pentru că nu se afla la birou în acel momenti, primarul a declarat că angajații primăriei au predat un raport scris pentru uz intern, care făcea un rezumat al poziției Madridului pe tema referendumului.
Procurorul general din Catalonia a cerut poliției regionale catalane, Mossos d'Esquadra, să meargă la secțiile de votare în ziua referendumului și să identifice cine este responsabil și să confiște baloturi cu buletine de vot.
Sondajele de opinie arată că cetățenii din Catalonia sunt împărțiți pe tema independenței, dar o majoritate largă dorește să voteze într-un referendum legitim, pentru a regla problema.
Dacă va câștiga tabăra „da” la referendum, guvernul catalan a declarat că va declara independența în câteva zile a regiunii bogate din nord-estul Spaniei, unde trăiesc circa 7,5 milioane de oameni.
Ministrul spaniol de Externe, Alfonso Dastis, a declarat pentru AFP că „o ipotetică declarație de independență nu va conduce șa nimic, pentru că nimeni nu o va recunoaște”.