Preot din Alba, la predică: "Iohannis face jocurile Germaniei, Cioloş pe ale Franţei"

Preot din Alba, la predică: "Iohannis face jocurile Germaniei, Cioloş pe ale Franţei"

Un preot de la Schitul ”Sfântul Lazăr” din Alba Iulia le-a spus credincioșilor, duminică, la slujbă, că rezultatul faptului că România este condusă ”de un om care nu este creștin-ortodox” va fi acela că, ”mâine, poimâine” oamenii se vor trezi, ”la presiunea Europei sau a francmasoneriei”, că va fi aprobată căsătoria între persoane de același sex, adăugând că ”Iohannis face jocurile Germaniei și Cioloș pe ale Franței”.

Preotul a declarat, luni, pentru News.ro că îşi susţine punctul de vedere exprimat în predică, iar Arhiepiscopia Alba Iulia a anunţat că va discuta cu acesta pentru că nu doreşte să promoveze o atitudine ostilă faţă de persoanele cu alte convingeri. Reamintim că declarația preotului vine la câteva zile după ce preşedintele Iohannis a militat pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Într-o declarație, preşedintele a spus că demersul Coaliției pentru Familie este "fanatism religios" li a cerut toleranţă, ignorând total 3 milioane de români care au semnat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază prin căsătoria dar numai între un bărbat și o femeie.