PREMIERĂ MEDICALĂ. Primul transplant de uter de la un donator viu a fost realizat cu succes

PREMIERĂ MEDICALĂ. Primul transplant de uter de la un donator viu a fost realizat cu succes

Un spital din Texas a reuşit să realizeze transplantul a patru utere de la donatori vii. Este pentru prima dată când procedura a fost utilizată în Statele Unite ale Americii prin intermediul donatorilor vii.

A fost realizat primul transplant de uter, utilizând un donator decedat., însă a eşuat din cauza unei infecţii fungice. Până acum, trei utere au fost îndepărtate din cauza circulaţiei sanguine deficitare. 

Echipa de chirurgie s-a declarat ,,optimistă'', uterul transplantat la cea de-a patra femeie pare funcţional.  ,,Aşa avansăm, învăţând din greşeli,'' a declarat principalul chirurg Giuliano Testa. 

,,Nu îmi este ruşine că voi fi cunoscut ca omul ce a realizat patru transplanturi, dintre care trei au eşuat,'' a adăugat el. Toate cele patru femei care au realizat intervenţia sufereau de o condiţie rară, numită sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser, ceea ce înseamnă că s-au născut fără uter. 

Pentru femeile care s-au născut fără uter sau acesta s-a degradat în urma afecţiunilor, implantul unui uter sănătos le poate oferi şansa de a rămâne gravide.

Însă procedura este încă în stadiul experimental, rata eşecului fiind mare. Astfel, va fi nevoie de mai mulţi cercetători care să realizeze teste. Chiar dacă operaţia va deveni disponibilă, costurile acesteia vor fi mari.

Iată cum funcţionează procedura

În primul rând, chirurgul prelevează uterul şi o parte a vaginului de la donator, în acest caz unul viu.

Apoi este transferat într-un recipient, unde chirurgul îl ataşează către rezerva de sânge. Apoi transplantul este atşat de-a lungul vaginului şi al pelvisului, însă nu este necesară ataşarea nervilor.

Dacă intervenţia va avea succes, la 6-12 luni de la operaţie pacienta poate avea copii. Însă, deoarece uterul nu este conectat la ovare, pacienta va necesita fertilizare in vitro.

Deoarece uterul va fi fragil, femeia va trebui să nască prin cezariană

Ne puteți urmări și pe Google News