Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Percheziții la procurorul lui Dan Voiculescu. Emilian Eva va fi adus la DNA București după ce s-a apucat de tranzacții cu antichități

Emilian Eva
Autor: | | 19 Comentarii | 3812 Vizualizari

Procurorii DNA fac percheziţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil. Printre vizați s-ar afla și Emilian Eva, procurorul care a instrumentat dosarul ICA în urma căruia Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare.

Potriviti unor surse judiciare, Eva introduce pe piaţa de artă din România şi tranzacţionează sub diverse forme, direct sau prin intermediari (prin case de licitaţii, magazine on-line, vânzarea directă către persoane interesate de investiţii în artă, exporturi în ţări din spaţiul comunitar, bunuri culturale mobile, prezentate drept autentice, despre o parte din acestea existând date că sunt false.

În intervalul noiembrie 2014-iunie 2015, Eva a tranzacţionat un număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ. Beneficiarii procurorului sunt Nicolae Dan Tesloianu, doctor la Spitalul Judeţean „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi şi Tegzes Gabor, samsar de opere de artă care-şi desfăşoară activitatea îndeosebi în zona Transilvaniei.

În activitatea lucrativă a procurorului a fost sprijinit de către nepotul său și de fiica sa, studentă al Iași.  

În cursul anilor 2014 - ianuarie 2015 Emilian Eva  a achiziţionat de la Tesloianu, un lot de 34 de tablouri ale căror fotografii au fost postate pe un site de vânzări. Cu privire la 31 dintre aceste tablouri a fost făcută menţiunea că proprietarul deţine certificate de autenticitate.

În activitatea comercială desfăşurată pe piaţa operelor de artă Emilian Eva a interpus  persoane în trazacţionarea, respectiv cumpărarea de picturi, transportul, evaluarea şi expertizarea picturilor, exportul unora dintre aceste picturi, din două considerente: pe de o parte volumul mare de operaţiuni legate de identificarea vânzătorilor, respectiv a cumpărătorilor, deplasările repetate în municipiul Bucureşti în vederea evaluării acestor picturi, iar, pe de altă parte, pentru a se pune la adăpost de eventuala răspundere penală, conştient fiind că funcţia deţinută este incompatibilă cu acest gen de activităţi. Declarația de avere conține date nereale sub aspectul obiectelor de artă deținute

Comunicatul DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie a informat că procurorii fac percheziţii în 10 locaţii situate în municipiul Iaşi, dintre care una este sediul unei instituţii publice, într-un dosar privind fapte în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil. "Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, comise în perioada 2011 - 2015. În cursul zilei de 25 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 10 locaţii situate în municipiul Iaşi, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", precizează într-un comunicat de presă DNA.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:49 HAOS ÎN PSD. Numai la LOVITURA ASTA nu se aştepta DRAGNEA 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate