Partidul Comunist din China se pregătește pentru un congres istoric

Partidul Comunist din China se pregătește pentru un congres istoric

Liderii Partidului Comunist din China au avut săptămâna aceasta o întâlnire pentru a stabili detaliile finale ale celui de-al XIX-lea Congres Național, care va începe pe 18 octombrie, conform mass-media de stat. Așteptările sunt ca, în cadrul acestui congres, președintele Xi Jinping să fie reales ca lider al partidului.

Cea de-a șaptea sesiune plenară a Comitetului Central al partidului va trece în revistă rapoartele preliminare privind activitatea partidului, activitatea comisiei de disciplină și anticorupție, precum și amendamentele care vor fi aduse actului constitutiv al partidului. Toate acestea vor fi transmise în cadrul Congresului care are loc o dată la cinci ani, fiind planificat la 18 octombrie, de data aceasta, conform agenției oficiale de știri Xinhua. Congresul va "rezuma progresul istoric și experiențele prețioase" pentru propășirea socialismului de tip chinezesc, toate aceste realizări mărețe având loc de când tovarășul Xi se află la cârma partidului, conform aceleiași agenții de presă. "De asemenea, Congresul va examina cu atenție situația actuală internațională și internă, elaborând indicații prețioase și politici care să răspundă coerent nevoilor timpurilor noastre", a continuat declarația de presă, fără a oferi alte detalii. Discursul tovarășului Xi, Secretarul General al Partidului, din cadrul sesiunii de deschidere a congresului, este secret, evenimentul concentrându-se mai degrabă pe ideologie, decât pe decizii politice concrete. Învăluite în secret, adunările de acest tip, care au loc o dată la cinci ani, au marcat evenimente cheie din istoria tumultuoasă a partidului, care a preluat puterea în China acum 68 de ani. Multe întrebări rămân fără răspuns chiar și în ziua de azi. Nu este clar cât va dura adunarea plenară, dar este posibil să fie vorba doar de o zi. Cel mai probabil, adunarea se va încheia cu un comunicat lung, care conține, de obicei, jargon tipic de partid și care dă foarte puține detalii specifice. În octombrie anul trecut, partidul i-a conferit lui Xi titlul de lider "fundamental", ceea ce-i întărește semnificativ poziția înaintea Congresului. Noul Comitet Permanent va fi ales în cadrul acestei ședințe, reprezentând liderii supremi ai Chinei. Actul constitutiv al partidului va fi modificat la sfârșitul congresului, cel mai probabil cu o referire la gândirea sau la ideologia lui Xi în calitate de conducător al partidului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News