Papa Francisc va deveni PRIMUL suveran pontif care, pe 23 februarie, va vizita biserica ANGLICANĂ

Papa Francisc va deveni PRIMUL suveran pontif care, pe 23 februarie, va vizita biserica ANGLICANĂ

Evenimentul istoric va avea loc la 17.00 ora locală (16.00 GMT), a informat biroul de presă al Vaticanului. Vizita papei Francisc în această parohie anglicană din Roma va fi cu sigurnaţă foarte importantă pentru cele doua culte religioase. Papa Francisc va deveni primul suveran pontif care, pe data de 23 februarie, va vizita biserica anglicană Ognissanti (All Saints Church), cu prilejul celebrării a 50 de ani de dialog între catolici şi anglicani şi a 200 de ani de la construirea lăcaşului.

Presa italiană titrează că papa Francisc va fi însoţit de capelanul bisericii din 1999, Jonathan Boardman, şi se aşteaptă ca la vizită să participe şi reverendul David Moxon, reprezentantul personal la Roma al primatului Bisericii anglicane şi Arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby,  relatează EFE.

Mai menţionăm că pe 5 octombrie pontiful argentinian şi Welby au participat la o slujbă comună la Biserica San Gregorio al Celio, cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unirea creştinilor.

Despre unitatea creştinilor a vorbit şi Papa, la Istanbul în 2014. "Singurul lucru pe care îl doreşte Biserica catolică şi ceea ce încerc şi eu ca episcop al Romei este unitatea cu bisericile ortodoxe", a afirmat suveranul pontif într-un mesaj citit în prezenta patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, cel mai prestigios demnitar ortodox.

Ne puteți urmări și pe Google News