Pamela Anderson și Andrea Iervolino vin la Arad. Ce vor face la primărie

Pamela Anderson și Andrea Iervolino vin la Arad. Ce vor face la primărie

Celebra actriţă americană Pamela Anderson este așteptată, mâine, la Arad, unde îl va însoți pe producătorul italian de film Andrea Iervolino, care va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”.

Prezența fostei vedete din Baywatch a fost anunțată inițial în delegația producătorului de film, dar neconfirmată organizatorilor până azi, conform presei locale arădene. Nu este însă pentru prima data cu Anderson, 50 de ani, îl însoțește pe producătorul în vârstă de 29 de ani.

Lui Andrea Iervolino i se va decerna, miercuri, la Palatul Administrativ din Arad, titlul Doctor Honoris Causa pentru activitate în domeniul artei şi culturii, la propunerea Centrului Cultural Italian de la Arad, care funcţionează sub egida Universităţii din Padova.

Producătorul Andrea Iervolino, a fost premiat cu titlul ”Best Producer” la cel ultima ediție a Festivalului de Film de la Veneția, alături de Al Pacino și Barry Levinson. A fost numit ”producătorul anului” la Capri Hollywood Film Festival, anul trecut, pentru ”Dubious Battle”, iar un an mai devreme  devenise ”Ambasadorul cinematografiei italiene în lume”.

Ne puteți urmări și pe Google News

El va avea şi o întâlnire cu studenţii italieni din oraş, iar apoi va participa alături de aceştia la o proiecţie de film la Cinematograful Arta.

Iervolino şi Pamela Anderson au mai apărut împreună la festivaluri internaţionale de film şi la diverse evenimente mondene. (Sursa foto: Stan Behal/ Postmedia)