Palatul Parlamentului își deschide, sâmbătă, porțile pentru copii

Palatul Parlamentului își deschide, sâmbătă, porțile pentru copii

Camera Deputaţilor organizează sâmbătă şi duminică acţiunile "Porţi deschise pentru copii" şi "Parlamentul Copiilor".

Evenimentul "Porţi deschise pentru copii" va avea loc sâmbătă, când porţile Camerei Deputaţilor vor fi deschise copiilor şi însoţitorilor acestora, între orele 10,00 şi 16,00. În traseul obişnuit de vizitare au fost incluse sala I.G. Duca, sala de conferinţe şi sala de plen a Camerei.

Duminică va avea loc acţiunea "Parlamentul copiilor", un proiect prin care Camera Deputaţilor îşi propune să ofere tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei rolului şi funcţiilor Parlamentului României în cadrul sistemului instituţional democratic, familiarizarea cu doctrinele partidelor parlamentare, oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară, se arată în memorandum.

Ne puteți urmări și pe Google News