Orban atenționează coaliția PSD-ALDE: Nu furați bani românilor pentru că va ieși rău
- Maria Stan
- 23 mai 2018, 17:21
Președintele PNL, Ludovic Orban, a atras atenția coaliței PSD-ALDE „să nu fure banii românilor”, pentru că „va ieși rău” în contextul în care președintele social-democraților a confirmat că există o analiză a Guvernului asupra sistemului de pensii, inclusiv un scenariu privind suspendarea Pilonului II de pensii.
Întrebat de jurnaliști dacă ia în calul depunerea unei plângeri penale dacă se va modifică Pilonul II de pensii, Orban a răspuns: „Orice atentat la proprietatea cetățenilor români care sunt contribuabili la Pilonul II de pensii, cu siguranță, poate să îmbrace forma unei fapte de natură penală. Eu, în schimb, îmi păstrez încrederea că, totuși, nu vor avea curajul să distrugă Pilonul II de pensii. Nu vor avea curajul să își bată joc de cetățenii români care contribuie la Pilonul II de pensii și, mai ales, să își bată joc de soarta cetățenilor activi ca atunci când vor ajunge la pensie să poată să aibă o pensie decentă. Din acest motiv, PNL este prima forță politică care a atras atenția asupra acestui atentat care a fost vizibil încă de la instalarea la putere a guvernului PSD după alegerile din 2016. (...)Dacă va exista un act normativ și dacă vor exista elemente care să poată să constituie elemente constitutive ale unei posibile infracțiuni. (...)Revin prin a atrage încă o dată atenția PSD- ALDE: nu furați bani românilor pentru că va iesi rău”
Orban a reamintit de campanie PNL de informar și conștientizare a cetățenilor privind Pilonului II de pensii.
„Am făcut o campanie sistematică și suntem la oră actuală într-o campanie națională de conștintizare a cetățenilor români pentru a se împotrivi acestei măsuri nenorocite de distrugere a Pilonului II de pensii care va avea consecințe dramatice asupra cetățenilor români.”, a spus Orban la Palatul Parlamentului.