„Le Pen este mai puțin combătută și mai mult folosită ca sperietoare pentru ca nimic să nu se schimbe.” Această frază a lui Michel Onfray, filosof anarhist de stânga, este cea mai pătrunzătoare descriere a situației din Franța și din toată Europa.

 Ziarele și emisiunile occidentale își folosesc toate resursele de propagandă pentru a convinge că primul tur al alegerilor din Hexagon a fost un vot masiv împotriva Sistemului, dovedit chipurile de scoaterea din cursă a candidaților partidelor tradiționale. Că Macron și Le Pen deopotrivă ar fi produsul exasperării populare față de elitele conducătoare. Dar că, spre deosebire de Le Pen, emanația celor mai întunecate și primitive tendințe populiste, Macron reprezintă calea luminoasă și legitimă a lepădării de un „Establishment” cândva meritoriu, dar care, n’est-ce pas?, și-a consumat rolul de necesitate istorică. Printr-un hocus-pocus mediatic, Emmanuel Macron este prezentat ca un virgin politic, un Peter Pan - „băiatul care refuză să crească” (povestea de amor cu profesoara servește perfect scenariului) și care, parașutat pe malurile Senei, poate salva Franța. Manevra este de o ridicolă grosolănie și de aceea este uluitoare priza pe care o are la opinia publică: nu doar că Macron nu este virgin politic, dar, în calitate de fost consilier prezidențial și apoi de ministru al Economiei, este unul dintre principalii artizani ai dezastrului economic care i-a anulat lui François Hollande orice șanse la un nou mandat.

Dacă Hollande a ajuns la cote de popularitate de 12%, asta i se „datorează” în primul rând lui Macron. Mai mult, Macron și fantomatica sa mișcare „En Marche!” este sută la sută creația lui Hollande, fabricată în retortele „Cabinetului Negru” de la Elysée, după o rețetă brevetată și la București, cu Nicușor Dan, Dacian Cioloș și Uniunea Salvați România. Voit fără nici o identitate politică asumată („Nu sunt nici de stânga, nici de dreapta”), Emmanuel Macron este ectoplasma, dublul lui François Hollande, care, pentru a-i netezi emanației sale calea, a sacrificat cu sânge rece Partidul Socialist care l-a sprijinit în acești ani.

Exponent al Stângii – Caviar, al intereselor marilor corporații, al băncilor (el însuși fost bancher la Rotschild) și al miliardarilor de stânga (în actuala etapă a globalizării, acesta nu mai este un oximoron), Macron este reprezentantul cel mai autentic al Sistemului, caraghios deghizat în combatant al acestuia.

Marii Păpușari au simțit curentul de nemulțumire, de frondă populară împotriva elitelor conducătoare, care se întinde cu repeziciune și, în loc să îl combată, au ales să-l confiște și să-l canalizeze, folosindu- l în interes propriu. Așa cum bunăoară Iliescu și FSN au confiscat Revoluția printr-o Lovitură de Stat, salvând Nomenclatura și Securitatea. În această formidabilă manipulare, un rol la fel de important ca acela al Salvatorului îl joacă Dușmanul. Așa au fost inventați în decembrie 1989 Teroriștii, pentru ca lui Iliescu să i se uite trecutul comunist.

Nu altfel stau lucrurile acum în Franța și mai peste tot în Occident, semn că sforile sunt trase de aceleași mâini, după același scenariu. Michel Onfray a observat excelent: Le Pen (ca și alți lideri naționaliști) este folosită pe post de sperietoare „pentru ca nimic să nu se schimbe”. Marine Le Pen este diabolizată pentru ca Macron să fie albit.

Lui Le Pen (care este departe de a fi un înger) i se pun de-a valma etichete, încât să nu mai prididească cu justificările: de pildă că este extremistă, fascistă, islamofobă și antisemită, pentru ca francezii să uite că peste 200 de evrei au fost uciși în mandatul lui Hollande, pe fondul oploșirii islamismului. Sau că mâna dreaptă a lui Macron, Richard Ferrand, foarte probabil viitor ministru, a sprijinit finanțarea din bani publici a Asociației de Solidaritate Franța – Palestina (AFPS), care, în 2010, potrivit raportului ONU redactat de Sir Geoffrey Palmer, a participat la flota ce a încercat să spargă blocada din Gaza, pentru ca Hamas să primească din partea Iranului, drept „ajutoare umanitare”, rachete pe care să le lanseze asupra orașelor israeliene.

Sau că Macron însuși, aflat în vizită electorală în Algeria, a condamnat colonizarea ca pe „un act de barbarie” și ca pe „o crimă împotriva umanității”, expresii pe care gherilele Frontului Național de Eliberare algerian (FLN) le foloseau în anii 1950-60, când au ucis zeci de mii de civili.

Duminică seara, mai multe sute de „antifasciști”, îmbrăcați în negru, cu cagule pe fețe, care protestau față de rezultatele primului tur al alegerilor, au atacat cu pietre și sticle forțele de ordine, scandând: „Cine este mândru că este fișat S (adică suspect de terorism – n.m.) să bată din palme!”

Ei semănau perfect cu manifestanții anti- Trump, finanțați de Soros, care au incendiat străzile Americii în primele săptămâni ale noii administrații.

Islamismul este una din armele favorite ale Sistemului, pentru a se salva și a impune cu anasâna legile globalizării, într-un Occident tot mai recalcitrant și mai răzvrătit.

Mai este nevoie să spunem că Marea Moschee din Paris a făcut apel ca toți musulmanii din Franța „să voteze masiv” pentru Macron?