În privința lui Octavian Goga, de la a cărui naștere tocmai s-au împlinit 135 de ani, mă gîndeam că evocarea de ieri va fi de-ajuns.
Și, poate, în privința poetului, chiar este. Există, însă, în răscolitorul ”Mustul care fierbe”, pasaje care nu-mi dau pace și nu mă lasă să trec de ele fără să le subliniez, fără să cad pe gînduri. Iată-l, de pildă, pe acesta:
”Societatea noastră conducătoare, în truda ei de închegare, are firește, destule momente brutale și respingătoare. Valul este inform și deasupra lui plutesc multe apariții meschine. E atîta zgomot împrejur, e aventură uneori, e lăfăială parvenită aiurea, e rapacitate adesea și o largă eclipsă a bunului simț. Ca în casa nouă a unui îmbogățit în pripă cre și-a chemat la el rudele, sub acoperișul confecționat de curînd se întîlnesc figuri stîngace și rudimentare. Odată și odată. observatorul de mîine în opera lui de retrospecțiune, după ce valorile s-au clasat și procreația s-a înfăptuit își va putea permite luxul să scrie pagini glumețe despre goana contemporană cu care oaspeții grăbiți la banchetul vieții noi de stat se prezintă să pună stpînire pe tacîmul lor. Sînt așa de sigur că o justiție tîrzie îi va atinge cu verdictele ei, încît ironia iertătoare o putem anticipa de pe acum... Această burghezie care se naște astăzi în labirintul atîtor tranzacții de conștiință, acastă faună agitată a libertății care și-a însușit acțiuni la bănci și opinii politice, trebuie ținută în frîu, ca să nu apuce pe panta povîrnișului moral, scoțînd la iveală, de-odată cu triumful clipei și germenul fatal al disoluției. Aici, e, poate, cel mai delicat punct din întregul proces de transformare febrilă care se petrece sub privirile noastre.”
Scris la foarte puțini ani după Marea Unire, în 1923, adică într-un an de-a dreptul mitic pentru strîmta noastră istorie democratică (e anul faimoasei Constituții), de unul dintre cei mai autentici patrioți români, textul de mai sus frapează și înduioșează pe cititorul de azi. Înduioșează pentru că nimic din speranțele povestite în el nu s-a împlinit vreodată, de atunci încoace. Niciodată societatea și statul român nu s-au așezat, temeinic, în trebnicie. Acel ”odată și odată” nu a venit niciodată. Întîrziind, un fel de amnistie istorică s-a așezat peste nelegiuirile și samavolniciile despre care vorbește Goga. Altele, și mai și, le-au urmat și memoria reține, mereu, răul cel mai recent și-l uită pe cel mai vechi. Îl uită și-l idealizează într-un fel minunat - zic ”minunat”, pentru că de-ar fi altfel n-am putea trăi în lume. După generația de conducători ai României anilor 20-30, ale căror methene le descrie Goga cu atîta forță sugestivă, a venit alta și mai netrebnică în anii 40-50, alta și mai parșivă în anii 60-70, alta și mai coruptă în anii 80-90 și uite așa s-a terminat secolul. Fragmentul sus-citat, însă, frapează prin uimitoarea lui actualitate. Și asupra acestui aspect aș vrea să zăbovesc un pic. Este firesc cumva să constatăm, după decenii ori chiar secole, actualitatea unei capodopere. Unii chiar spun că, de fapt, aceasta e chiar esența capodoperei: rezistența în timp, păstrarea prospețimii și relevanței mult timp după ce fost autorată. Descoperirea actualității unei creații, în general, ne dă un sentiment de bine, ne fortifică, ne satisface chiar. Actualitatea unui fragment de publicistică, însă, ar trebui să ne tulbure. Publicistica este o efemeridă - dacă ea reușește să trăiască, este meritul autorului fără nici o îndoială, dar este și vina (da, vina!) împrejurărilor care nu o lasă să moară. Așa cum opera cea mare are destinul ei îndelungat, publicistica are destinul ei scurt. E la fel de dramatic să vezi o operă mare murind înainte de a fi trăit destul, precum este să vezi o piesă de jurnalism trăind încă mult timp după ce ar fi trebuit să moară. În mod normal, ”Mustul care fierbe” ar fi trebuit să-și piardă cu totul actualitatea în următorii 20 de ani, nicidecum să o găsim de o dramatică actualitate. Că ”Mustul care fierbe” este actuală și azi e o dovadă că, măcar în acest sens, România de după 1918 pînă astăzi este un eșec. Chiar dacă o grămadă de lucruri bune i s-au întîmplat, mai ales în ultimii 25 de ani. Și singurul lucru pe care îl putem face este să preluăm de la generația lui Goga acel ”odată și odată”, să-l rostogolim spre cei care vor veni și să așteptăm, care îngîndurați, care veseli, sfîrșitul filmului personal...
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
