Numiri controversate în companiile înfiinţate de Gabriela Firea. Alina Laufer decide banii pentru sport la Primăria Capitalei

Numiri controversate în companiile înfiinţate de Gabriela Firea. Alina Laufer decide banii pentru sport la Primăria Capitalei

Mai multe societăţi pe acţiuni, care vor gestiona activitatea Primăriei Capitalei, au fost votate și înființate în două sesiuni extraordinare ale Consiliului General. Tot în cadrul ședințelor au fost numți și membrii consiliilor de administrație. De pildă, în Compania Municipală Sport Pentru Toți București SA a fost numită Alina Laufer, artistă, vedetă în emisiunile mondene și sotia secretarului de stat în Ministerul Mediului de afaceri, Ilan Laufer.

Alina Laufer a fost soţia unui cantaret de muzica latino, Jorge, înainte de a se căsători cu Ilan Laufer. "O cunosc pe doamna Gabriela Firea de foarte multă vreme şi mi-am pus experienţa la dispoziţia dumneaei în rânduri repetate. Nu sunt sportivă de performanţă, însă am facut cursuri de antrenor. Am făcut nişte cursuri pentru mine", a declarat Alina Laufer pentru stirileprotv.ro.

Ea şi-a postat pe contul de Facebook o mulţime de fotografii în ipostaze provocatoare. Potrivit informaţiilor de pe pagina de Facebook, Alina Laufer a învăţat la Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi a terminat Universitatea Bucureşti -  facultatea Administraţie Publică.

Ne puteți urmări și pe Google News