Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Negocieri secrete între SUA și Rusia pe o insulă din Finlanda

Vladimir Putin (stânga) și Petro Poroșenko și-au dat mâna, în deschiderea reuniunii, dar mimica lor spune totul despre relațiile încordate dintre cele două state
Autor: | | 0 Comentarii | 864 Vizualizari

MAE finlandez a anunțat că reprezentanți ai SUA și ai Rusiei s-au întâlnit, la sfârșitul lunii iunie, pe o insulă din Finlanda, pentru a purta convorbiri confidențiale asupra crizei din Ucraina.

Întrevederea a avut loc pe Insula Boistoe, pe coasta meridională a Finlandei. Oficialii de la Helsinki nu au furnizat niciun detaliu cu privire la participanți sau la subiectele abordate. Data exactă a reuniunii nu a fost divulgată, dar luna iunie a fost marcată de tensiuni crescânde între Rusia şi occidentali, în contextul intensificării luptelor din estul Ucrainei. Șeful diplomaţiei finlandeze, Erkki Tuomioja, a confirmat organizarea întâlnirii. „Dacă se doreşte găsirea unor soluții politice, toate aceste reuniuni informale și private sunt utile”, a explicat el.

Plan în 24 de puncte

Rusia neagă că ar fi fost vorba despre „negocieri secrete”, precizând că a fost, de fapt, o reuniune a unor experţi ruşi şi americani. „A fost vorba despre una dintre întâlnirile între instituții non-guvernamentale și universitare ruse și americane”, potrivit MAE rus. Conform presei americane, la finalul reuniunii s-a adoptat un „plan în 24 de puncte” pentru rezolvarea conflictului ucrainean.

Discuție fără rezultate

Pe de altă parte, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, și cel rus, Vladimir Putin, au discutat, mai bine de două ore, marți noaptea, la Minsk, fără progrese concrete în încheierea conflictului din Ucraina. Putin a minimalizat capturarea de către ucraineni a unor soldaţi ruşi, iar Poroșenko a evocat discuții „dificile” și „câteva rezultate” insuficiente pentru a pune capăt luptelor  ce durează de peste patru luni, între rebelii proruşi şi forţele guvernamentale.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate