Monument MAGHIAR celebru, din Arad, VANDALIZAT în culorile tricolorului românesc

Monument MAGHIAR celebru, din Arad, VANDALIZAT în culorile tricolorului românesc

Statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad a fost vandalizată sâmbătă. Aceasta a fost vopsită parţial în culorile drapelului românesc, de către trei indivizi care au purtat cagule pe față.

Poliția arădeană a deschis o anchetă și încearcă să îi identifice pe bărbații care au aplicat culorile tricolorului românesc pe statuie. Momentul respectiv a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, și arată trei persoane cu feţe acoperite cu glugi.

Aceștia au vopsit elemente din componenţa monumentului în culorile drapelului românesc – roșu, galben și albastru, iar pe corpul statuii au fost scrise cuvinte obscene cu un spray negru. “Este un gest regretabil. Nu avem nevoie de astfel de evenimente în Arad, unde avem o convieţuire bazată pe respect reciproc. Mai ales în Parcul Reconcilierii nu trebuie să aibă loc astfel de incidente, care nu întăresc buna înţelegere, a declarat viceprimarul Levente Bognar, președintele UDMR Arad, citat de Mediafax. Făptaşii au venit pregătiţi pentru a acţiona astfel. Este păcat, mai ales pentru că, de un an, Parcul Reconcilierii este monument istoric. Trebuie să grăbim procedurile pentru a angaja din nou pază, pentru că aceste camere de supraveghere nu fac faţă”.

Și edilul Gheorghe Falcă, arată, într-un comunicat de presă că este vorba despre ”un act de vandalism inadmisibil asupra unui bun public, o jignire a valorilor comunităţii şi o ofensă adusă drapelului naţional”. Edilul solicit organelor judiciare să ia de urgenţă toate măsurile pentru identificarea şi pedepsirea făptaşilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reamintim că în ultimii ani, Parcul Reconcilierii din Arad a fost ţinta mai multor incidente: în 2011 au fost furate elemente din bronz din componenţa Statuii Libertăţii. Statuia Libertăţii este un monument maghiar care a fost ridicat în anul 1880, pentru comemorarea execuţiei a 13 generali revoluţionari, ucişi la Arad în urma Revoluţiei de la 1848-1849. Monumentul a fost demontat în anul 1924 și păstrat în Cetatea Aradului vreme de 80 de ani. Din 2004,  când statuia înaltă de 12 metri a fost montată în Parcul Reconciliuerii, în dreptul ei au avut loc mai multe proteste. (Foto: arq.ro)